Ansamblul Folcloric „Casa Tineretului” din localitatea Sân-Mihai a reprezentat cu mândrie comunitatea românească din Serbia în cadrul Festivalului Internațional „Kostoski”, desfășurat în perioada 2–7 aprilie, în orașul turistic Ohrid din Macedonia de Nord.
Delegația ansamblului a pornit la drum pe data de 2 aprilie, iar pe durata șederii a fost cazată la hotel „Cingo”, situat chiar în inima orașului. Festivalul a avut loc la Centrul de Cultură al orașului Ohrid, reunind numeroase ansambluri și grupuri artistice din țările fostei Iugoslavii.
Reprezentanții din Sân-Mihai au impresionat publicul numeros cu frumusețea portului tradițional românesc și cu două coregrafii autentice, specifice zonei. Prestația lor a fost primită cu aplauze și admirație, consolidând imaginea comunității românești din Serbia ca păstrătoare a tradițiilor și valorilor culturale.
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 17 din 3 mai 2025