,,Zoran a coborât din norii în care a trăit și mi-a întins mâna pentru a-mi desprinde tălpile care îmi erau lipite de pământ, să zburăm împreună. Suntem aici. În realitatea vieții de zi cu zi, cu premise ale norilor moi de puf de dragoste. Așa cum suntem, suntem împreună. Discutăm, noi, cei care în viețile anterioare tăceam. Ne înțelegem cu privirea, cu mișcările. Câteodată parcă ne citim unul pe altul și terminăm propoziția pe care a început-o celălalt. De parcă suntem toată viața în căsnicie și nu doar de cinci ani. Suntem toleranți. Dorim să folosim acest timp cât ne-a rămas… Acesta este un bonus de la Dumnezeu care ne-a fost dat ca recompensă pentru anii pierduți, să înțelegem că noi înseamnă viață, dragoste, respect”.
,,El visător, eu femeie cu viziune”
Angela Cvetković s-a născut în anul 1969 la spitalul din Senta. De fapt, familia sa este din Bečej. Numele de fată îi este Sekereš. Este unguroaică (tatăl Istvan, mama Roszalia). Școala elementară a terminat-o în limba maghiară, iar școala medie în limba sârbă. După specialitate este tehnician chimist, dar deja de mai bine de 20 de ani lucrează ca îngrijitoare într-un cămin pentru copii și tineret din Veternik. ,,Sunt copii cu dizabilități. Am crescut într-o familie stabilă ca unicul copil. Mama mi-a fost personajul preferat care m-a purtat prin viață cu inima deschisă și m-a învățat că cea mai frumoasă este dragostea față de propriul copil”, declară Angela.
Cât despre întâlnirea cu Zoran Cvetković, ne povestește că după mai multe urcușuri și coborâșuri, oameni buni și răi în viața sa, a ajuns la stadiul în care a pus hotărâtor punct la toate. Și-a luat viața în propriile mâini. S-a schimbat radical totul. A fost o întorsătură de situație în care pur și simplu a pus punct și a plecat. ,,Viața mea a luat o întorsătură de 180 de grade. Am lăsat chiar totul în urma mea. L-am luat pe fiul meu cu mine și am plecat”.
Dragoste reciprocă, pace și bună înțelegere
A început o viață nouă alături de Zoran. Și-au construit un cuib, cu dragoste reciprocă, pace și bună înțelegere. Angela ne povestește despre cum s-au intersectat drumurile lor atât de armonios. ,,Au trecut anii. Cu armonie, fără încordări. Și atunci, în viață a mea a intrat, nepăsător, un domn gălăgios, preocupat de afacerile sale, dezinteresat de oamenii din jurul său, căci, doamne, el trăia pentru afacerea sa…Zoran Cvetković. Personalitățile, dar nici afacerile de care se ocupau oamenii, nu îmi însemnau niciodată nimic. Îi împărțeam în vizibili și invizibili, buni și răi, însă lui ochii îi luceau, ceea ce m-a atras. Privirile ni s-au întâlnit și au rămas fixate în timp și spațiu. Totul în jurul nostru a dispărut. Am existat doar noi doi și acea linie dintre noi. A început lupta titanilor. Ambii unși cu experiența vieții. El visător, eu femeie cu viziune. A fost nevoie de timp pentru ca a noastră constelație să se unească într-un întreg și să devenim moi ca puful, să ne permită să devenim pereche.
Este greu ca la cincizeci de ani să schimbi sau măcar puțin să redirecționezi un bărbat care întreaga sa viață a trăit doar pentru sine și pentru arta sa. L-am umplut cu dragostea mea și am așteptat ca în el să apară locul potrivit pentru mine. Și a apărut. Foarte repede. Pentru că atunci când dați, dar nu cereți nimic pentru ce ați dat, întotdeauna apare emoția. Dragostea, doar dragostea obișnuită, necondiționată, liberă, blândă, puternică, de ambele părți. Și atunci a început basmul care trebuia încadrat în viață. Am trecut peste toate greșelile de începători, de tineri. Ne iubeam fără povara vieții anterioare. Am pierdut lupta pentru o viață în familia anterioară, dar am îmbrățișat viața nouă în care s-a născut nepoata noastră. Toate acestea ne-au unit și mai mult. Ne ținem de mână și trecem împreună prin viață și în clipe grele și în clipe frumoase”.
Au înțeles că împreună pot să realizeze tot ce își doresc, dar nu au dorit nimic în afară de dragoste. ,,Zoran a coborât din norii în care a trăit și mi-a întins mâna pentru a-mi desprinde tălpile care îmi erau lipite de pământ, să zburăm împreună. Suntem aici. În realitatea vieții de zi cu zi, cu premise ale norilor moi de puf de dragoste. Așa cum suntem, suntem împreună. Discutăm, noi, cei care în viețile anterioare tăceam. Ne înțelegem cu privirea, cu mișcările, câteodată parcă ne citim unul pe altul și terminăm propoziția pe care a început-o celălalt. De parcă suntem toată viața în căsnicie și nu doar de cinci ani. Suntem toleranți. Dorim să folosim acest timp cât ne-a rămas… pentru că acesta este un bonus de la Dumnezeu care ne-a fost dat ca recompensă pentru anii pierduți, să înțelegem că noi înseamnă viață, dragoste, respect. Azi mă plimb pe stradă cu căștile în urechi. Se aude melodia de la începutul legăturii noastre: „How deep is your love?“ Pașii încep să urmărească ritmul, iar gândul analizează versurile cântecului. Într-adevăr, cât este de adâncă dragostea mea față de soțul meu? Adâncă precum este și marea, precum oceanul? Sap mai adânc prin sufletul meu și înțeleg că măsura acestei adâncimi nu există. Îl iubesc la infinit. În fiecare clipă”.
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 33 din 14 august 2021
