La Torda, pe 16 și 17 septembrie, a avut loc pentru a 14-a oară tradiționala sărbătoare a porumbului. Nici măcar vremea rece și ploioasă nu a putut strica festivalul, pentru că voia bună a participanților era la nivel maxim. Tradiția nu trebuie să fie uitată, iar cu ajutorul lui Dumnezeu, porumbul va fi anul viitor mai roditor.
Festivalul a început pe 16 septembrie cu un spectacol festiv și a continuat pe 17 septembrie cu un program foarte bogat. S-a organizat un concurs de gătit mâncăruri tradiționale (cu aproximativ 40 de echipe), un concurs de degustare de țuică (circa 50 de participanți), apoi programe culturale și muzicale, expoziție de mașini vechi și altele. Festivalul a fost deschis de Atila Juhas, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, care a subliniat importanța unor astfel de întâlniri.
Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, recoltarea manuală a porumbului a fost doar prezentată în mod tradițional, dar nu a avut un caracter competitiv. Pe lângă numeroșii concurenți din Torda, la festival au fost prezenți oaspeți din toată Voivodina, precum și oaspeți din Slovacia, Ungaria și România.
Florin RAȘA
integral îl puteți citi în numărul 40 din 1 octombrie