Cândva, era de neconceput să intri într-o casă de gospodine din regiunea noastră fără să vezi pe pereți vreun goblen agățat sau lucrări manuale, aranjate cu grijă și dragoste prin toată casa. Astăzi, ne întrebăm câți tineri își mai decorează locuințele cu aceste comori, care reflectă eleganța din secolul trecut. Totuși, acest articol ne arată că mai există familii care prețuiesc aceste elemente și se mândresc cu ele. În special, gospodinele care au petrecut ani întregi creând goblenuri sau alte lucrări manuale se mândresc acum cu faptul că acestea înfrumusețează casele lor. Două astfel de gospodine din Satu Nou, Maria Ardelean și Victoria Cebzan, ne împărtășesc în acest articol povestea vieții lor și devotamentul pentru crearea acestor opere de artă.
Despre Maria Ardelean aflăm că a terminat liceul în limba română la Vârșeț, iar apoi a înscris Școala Superioară de Comerț Exterior de la Belgrad. Maria s-a căsătorit cu Viorel Ardelean, acum colonel pensionat. Din căsnicia lor s-au născut doi fii, Adrian și Ionel.
Maria ne povestește că, în fiecare familie, mai ales în timpul iernii, femeile se ocupau cu lucrările manuale. Ele croșetau, tricotau și brodau. Dânsa afirmă că, înainte, în fiecare familie, părinții pregăteau zestrea fetelor, acestea fiind vremuri în care se purtau poale.
„Încă după terminarea clasei a IV-a, eu am început să brodez «cruciuliu». Am iubit foarte mult lucrul de mână. Dacă bunica a țesut, abia așteptam să iasă de la război, ca să ne apucăm eu sau sora mea. După aceea, când am terminat liceul, am stat mai mult acasă și am început să lucrez și eu la goblenuri”, ne spune Maria.
Interlocutoarea noastră afirmă că goblenurile le-a comandat de la Wiehler Gobelin, o companie cunoscută pentru producerea și distribuirea de kituri de broderie de tip goblen, alegând împreună cu nașa sa modele din catalog. Astfel, au primit pânza, ața, modelul, adică tot ceea ce era necesar pentru a face un goblen.
Maria subliniază că, pentru a crea un goblen, este nevoie de mult timp, acesta fiind „un lucru migălos pentru care este necesară atenție și o vedere bună”. Dânsa menționează că goblenurile se cos doar la jumătate de cruciuliță, iar modelul primit are dimensiunea 1:1. Goblenurile se pot crea și la o dimensiune mai mare, însă Maria afirmă că nu a optat pentru această variantă, ci le-a realizat pe toate în dimensiunea primită.
Ajungerea la final de model nu înseamnă și că munca la goblen s-a terminat. După cum ne spune Maria, după terminarea brodatului, goblenurile trebuie spălate ușor pe dos cu săpun pentru copii, uscate pe pânză, iar apoi duse la înrămat. Interlocutoarea noastră afirmă că a brodat atât goblenuri Wiehler, cât și goblenuri din reviste care existau pe vremuri, mai ales din revista „Nada”. Din această revistă a găsit modele cu păsări și unele motive pentru copii.
Având în vedere postul de muncă al soțului său, familia Ardelean s-a mutat de multe ori, însă aceste lucrări manuale întotdeauna le-au fost alături. Maria afirmă că i-a făcut multă plăcere să agațe goblenurile sale pe pereți, dar și să-și aranjeze casa cu lucrările manuale. Dânsa menționează că, din păcate, tinerii nu conștientizează valoarea mare a acestor elemente.
„Pentru orice lucru pe care-l faci cu dragoste, e firesc ca această dragoste să te însoțească toată viața”, spune Maria. Femeia afirmă că îi place foarte mult să aibă aranjate lucrări manuale pe masă sau în alte colțuri din casă. Având foarte multe, îi face o plăcere să schimbe completurile când face ordine în casă. Dânsa ne spune că a oferit cu drag lucrări manuale și nurorilor sale.
Continuăm povestea despre goblenuri și lucrări manuale cu o altă gospodină din Satu Nou, Victoria Cebzan. După ce a terminat liceul din Panciova, ea a absolvit Școala Superioară de Economie din Belgrad. Victoria ne spune că anul viitor se împlinesc 40 de ani de la căsătoria sa cu Dorel Cebzan. De asemenea, ne povestește despre cariera ei, lucrând timp de doi ani și jumătate la compania „HIP Razvoj i inženjering” din Panciova, până la venirea pe lume a fiului lor, Adrian. După aceea, Victoria s-a dedicat treburilor casnice și îngrijirii fiului său. Ea își amintește cu mândrie de pasiunea lui Adrian pentru vioară și de sprijinul constant pe care i-l ofereau ea și soțul său în acest parcurs.
Victoria subliniază că timpul său liber și l-a dedicat creării goblenurilor. Dânsa afirmă că Adrian a crescut înconjurat de lucrul ei la goblenuri, fiind mereu alături de mama sa, curios să vadă progresul lucrării. Interlocutoarea noastră afirmă că a învățat să facă goblenuri înainte de căsătorie. Pe atunci, a realizat goblenuri după modelele novosădenei Marija Rabrenović.
„Am făcut vreo patru sau cinci goblenuri după modelele ei. Atunci am realizat că e mai bine să fac goblenuri de la Wiehler, care sunt mai cunoscute și au o valoare mai mare. Și așa am făcut goblen după goblen, nu le mai știu nici numărul. Am făcut goblenuri și mai mici, și mai mari. Cred că cele mai mari sunt de o valoare mai mare. Toate le-am expus pe pereții din casă. Mai am unul pe care încă nu am apucat să-l termin”, ne dezvăluie Victoria.
După cum ne povestește Victoria, pe măsură ce anii trec, responsabilitățile se adună tot mai mult, iar timpul liber pentru a lucra la goblenuri rămâne doar în timpul iernii. Dânsa afirmă că o provocare constantă era alegerea modelelor, deoarece toate erau foarte frumoase și îi era greu să se decidă pe care să-l înceapă. Modelele pentru goblenuri le-a comandat sau le-a împrumutat. Victoria ne spune că, la goblenurile Wiehler, se primea ață suficientă pentru a crea două goblenuri după același model.
Victoria ne spune că nimic nu este greu la brodatul goblenurilor, atâta timp cât înveți să urmărești modelul. Femeia afirmă că modelul are mai multe semne, iar fiecare semn reprezintă o culoare cu care trebuie completate pătrățelele.
„Când înveți să lucrezi, nimic nu este greu. Cel mai important este că nu știi cum va arăta goblenul la final. Ai modelul, dar când începi, pânza este goală. Abia aștepți să progresezi, să vezi cum prinde contur. Aceasta îți dă energie și te motivează să continui, să vezi cum se va transforma”, spune Victoria.
Goblenurile sale le-a înrămat în rame speciale pentru goblenuri, la Vârșeț sau Covăcița. Victoria afirmă că aceste rame fac ca goblenurile să arate mai frumoase și mai elegante, punând în valoare munca și rafinamentul fiecărui detaliu. Interlocutoarea noastră ne spune că, pentru a termina un goblen de o mărime mai mare, este nevoie de aproximativ trei ani de lucru, lucrând trei sau patru zile pe săptămână, câte patru ore pe zi.
„Pentru că nu mai eram angajată, mi-am dedicat timpul lucrului la goblenuri. Măcar am lăsat ceva în urma muncii mele”, spune Victoria cu mândrie. Pe lângă goblenuri, Victoria a brodat și fețe de perne, fețe de mese, a croșetat și a realizat alte lucrări manuale.
Sanela CHIȘEREU
Articolul integral îl puteți citi în numărul 43 din 26 octombrie
