Hramul Corului Bisericesc Bărbătesc „Armonia” şi jubileul de 130 de ani de activitate

Ziua de 30 ianuarie este dedicată Sfinților Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, cei care sunt ocrotitorii membrilor corului bisericesc din Toracu Mare. La această mare sărbătoare se marchează hramul Corului Bisericesc „Armonia” al Bisericii Ortodoxe Române din Toracu Mare, iar anul acesta s-a aniversat şi un mare jubileu – 130 de ani de la înființare.

În acest an, marea sărbătoare a început cu o liturghie oficiată de către Părintele Iconom Stavrofor Cristian Popi, preot paroh la Toracu Mare, alături de Preotul Protopop Gabriel Bandu din Ecica, Preotul Iconom Stavrofor Emanuil Mojic din parohia Toracului Mic și Preotul Marko Milojević din Ravni Topolovac, preot paroh la Biserica Ortodoxă Sârbă din Toracul Mic. Răspunsurile la liturghie au fost date de corul bisericesc bărbătesc din Ecica, al cărui conducător este Daniel Ursulescu.
Imediat după oficierea slujbei s-a ţinut parastasul de pomenire a conducătorilor de cor, respectiv a coriştilor trecuţi la cele veşnice, toţi fiind pomeniţi creştineşte în trei rânduri. Răspunsurile au fost date de către Corul Bisericesc ,,Armonia” din Toracul Mare, condus de prof. George Jurca.
La sfârșitul liturghiei, Părintele Cristian Popi a prezentat pe scurt istoria corului ,,Armonia” și s-a adresat binecredincioșilor cu alese cuvinte: ,,De la cei Trei Ierarhi învățăm să ne iubim unii pe alții și să trăim într-o strânsă armonie. Sfinții Trei Ierarhi sunt patronii mai multor școli teologice, dar și ai multor coruri bisericești, precum și ai corului nostru ,,Armonia”, care aniversează 130 de ani de activitate neîntreruptă. Ziua de astăzi este o zi de mare bucurie pentru parohia noastră. Suntem cu toții într-o credință, într-o dragoste și într-o comuniune cu Dumnezeu. La sărbătoarea hramului corului se păstrează tradiția și spiritualitatea românească ce sunt strâns legate.

Florin RAŞA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 6 din 5 februarie 2022