Serbia
32
clear sky

Hramul Corului Bisericesc „Doina”

Slujirea la sfântul altar şi toate ceremoniile religioase nu pot fi închipuite fără cântecele corale. În fiecare an, la marea sărbătoare a Rusaliilor se marchează hramul Corului Bisericesc Bărbătesc din Toracul Mic „Doina”.

În acest an, marea sărbătoare a fost marcată luni, 24 iunie, la o zi după Rusalii. Liturghia dumnezeiască a fost oficiată de Părintele Iconom Stavrofor Emanuil Mojic, paroh de Toracul Mic.

Răspunsurile la liturghie au fost date de Corul Bisericesc Bărbătesc din Toracul Mic ,,Doina”, condus de Todor Doru Ursu. Corul bisericesc „Armonia” din Toracul Mare a participat la sfârşitul liturghiei. Imediat după oficierea slujbei s-a ţinut parastasul conducătorilor de cor, respectiv al coriştilor trecuţi la cele veşnice, toţi fiind pomeniţi creştineşte în trei rânduri.
La sfârşit, la casa parohială a avut loc o agapă creştinească tradiţională.

Florin RAŞA

Articolul îl puteți citi în numărul 27 din 6 iulie