Reprezentantul românilor de pretutindeni, senatorul Mihai Dohotar, este cunoscut pentru devotamentul său față de românii din afara granițelor. Dohotar a ales să viziteze din nou comunitatea românească din Serbia, consolidând astfel legături vechi și explorând noi oportunități de sprijin. În acest interviu, vom descoperi cum experiențele sale anterioare și rolul său actual se îmbină pentru a forma o punte între România și comunitatea românească din Serbia, cu un accent special pe susținerea inițiativelor de păstrare a limbii și tradițiilor românești în această zonă.
Bine ați venit în Serbia, domnule senator! Chiar și înainte de a fi numit în această funcție, ați activat în cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, de mai multe ori ați vizitat comunitatea românească de la noi, iar în calitate de senator sunteți în delegație pentru a doua oară. Care vă sunt impresiile despre comunitatea românească de aici?
Este adevărat că, în ultimul timp, am încercat să fiu cât mai prezent în comunitatea românească din Serbia. Chiar dacă provin din așa-zisa comunitate economică sau europeană de după 1989, am fost întotdeauna atras de comunitățile din zonele istorice. După cum bine știți, nici nu prea îmi place să folosesc denumirea de diasporă pentru zonele locuite de etnicii români din vecinătatea Românei, consider că toate aceste comunități au un specific altfel decât tot ce înseamnă diaspora europeană din țările vestice și o problematică aparte.
În special, comunitatea românească din Serbia m-a atras întotdeauna și am răspuns întotdeauna invitațiilor de aici, pentru că după două, trei zile petrecute printre românii din Voivodina, am plecat întotdeauna încarcat cu o energie pozitivă, am trăit clipe de o încărcătură emoțională foarte ridicată. Sunt foarte impresionat de tot ce se întâmplă aici, de câtă muncă și seriozitate se investesc în organizarea și desfășurarea activităților socio-culturale pe parcursul întregului an, indiferent de sărbătorile legale sau chiar și în afara acestora. Este o comunitate vie, este o comunitate cu acțiuni permanente. Şi, într-adevăr, ce simt eu este că oamenii aceștia, din zonele istorice, pentru că au fost nevoiți de împrejurările istorice să trăiască în aceste zone, poate nu și-au dorit acest lucru, au o altă formă de exprimare a patriotismului și altă formă de a-și însuși, de a transmite mai departe tot ce înseamnă istorie, civilizație, cultură, limbă românească printre tineri și printre urmașii lor.
Mădălina MIHAILOV
Articolul integral îl puteți citi în numărul 17 din 27 aprilie
