Muzica și dansul popular românesc: comori ale identității culturale

Muzica și dansul popular românesc reprezintă expresia sufletului și a tradițiilor poporului nostru, fiind o moștenire transmisă din generație în generație. Aceste forme artistice, îmbinate armonios, ne oferă o perspectivă autentică asupra modului de viață din satele noastre românești.

Începând de la doine, care, cu melodiile lor melancolice, reflectă dorul și iubirea, și continuând cu cântecele de joc pline de energie, aceste creații păstrează poveștile despre viața înaintașilor noștri, care ne-au lăsat o bogăție culturală inestimabilă.

Astăzi, în ciuda influențelor modernității, muzica și dansul popular continuă să fie promovate de artiști, ansambluri folclorice și iubitorii de tradiție. Ele reprezintă expresia unui spirit național care merită păstrat și transmis mai departe ca parte a identității noastre. Tradiția continuă prin ansambluri folclorice, iar unul dintre cele mai active este Ansamblul „Casa Tineretului” din Sân-Mihai, care s-a remarcat anul trecut prin activitatea sa susținută în promovarea folclorului românesc.

Fondat în anul 2017, Ansamblul „Casa Tineretului” din Sân-Mihai și-a propus să păstreze vie bogăția culturală românească prin dansuri, muzică și obiceiuri tradiționale. Inițiativa a fost lansată de un grup entuziast de iubitori ai folclorului, motivați de dorința de a transmite generațiilor viitoare un tezaur cultural autentic.

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 5 din 1 februarie 2025