Ziua a ajuns deja în amurg când am sosit la Viena. Am așteptat mult să-mi încrucișez drumul cu acest oraș îmbibat de eleganță. Având în vedere toate lucrurile pe care le-am auzit despre Viena, nu m-a surprins faptul că primul pas l-am făcut chiar în Cartierul Muzeelor, locul unde cultura prinde viață. La Viena muzeele se întrec în a oferi cele mai bogate și captivante conținuturi. Pe lângă cultura și arta vibrantă, Viena seduce cu conținuturi istorice fascinante și cu palate transformate în muzee. Cu toate acestea, trebuie să recunosc că Viena m-a încântat cu poveștile despre dinastia regală și cu reședințele care păstrează vie amintirea vremurilor de altădată.
Chiar și în Cartierul Muzeelor aspectul clădirilor ce păstrează exponate valoroase din istoria și arta globală seamană cu palate. Pe măsură ce mă apropii de Palatul Hofburg, simt Viena precum o reședință regală căreia îi mai lipsesc doar împăratul și împărăteasa; dar nici pe aceștia nu îi poți ocoli în poveștile despre Viena.
La o intrare în Palatul Hofburg îmi atrage privirea afișul Muzeului Sisi – împărăteasă care a cucerit inimile poporului în măsura în care nu poți veni la Viena fără a-i vedea chipul pe vreun suvenir. Mai mult decât atât, la Viena, pe lângă celebrele bomboane de ciocolată ,,Mozart”, găseşti și bomboane de ciocolată cu chipul Împărătesei Sisi.
Povestea de viață a împărătesei nespus de frumoasă, dar nefericită, mi-a trezit curiozitatea de a vizita camerele unde își petrecea zilele când era la Viena, ceea ce se întâmpla foarte rar. Despre Împărăteasa Sisi se spune că a fost o femeie cu un stil de viaţă modern pentru epoca în care a trăit. Călăritul și călătoriile erau pasiunile ei. În urma Împărătesei Sisi au rămas vii legendele despre îngrijirea părului lung şi a tenului sau despre menținerea taliei subțire.
Sanela CRĂINEAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 23 din 8 iunie