Puțini sunt cei care reușesc să îmbine cu aceeași forță și rafinament cariera universitară, activitatea de cercetare, scriitura poetică și implicarea activă în consolidarea relațiilor culturale dintre două spații. Mariana Dan, personalitate marcantă a mediului academic și literar, reprezintă un astfel de exemplu de excelență. Stabilită la Belgrad din 1978, și-a dedicat cariera studiului și promovării literaturii române în Serbia, contribuind la dezvoltarea învățământului universitar de specialitate, la formarea de traducători și cadre didactice, dar și la consolidarea legăturilor dintre comunitatea științifică și culturală româno-sârbă.
Profesor universitar, critic și teoretician literar, poetă și traducătoare, Mariana Dan a susținut, prin lucrările sale, nu doar literatura română în spațiul sârbesc, ci și fenomenul cultural românesc în ansamblu. A inițiat proiecte esențiale de colaborare între universități, a tradus piese de teatru pentru festivaluri internaționale și a organizat expoziții dedicate artei românești. Lucrările sale de specialitate și poezia sa sunt recunoscute în România și Serbia, fiind incluse în enciclopedii și istorii literare de referință.
Activitatea sa se definește printr-un efort neobosit de promovare a culturii române, a literaturii minorității române din Voivodina și a schimburilor culturale, academice și literare româno-sârbe. Cu o carieră de peste patru decenii în slujba limbii române și a dialogului cultural, Mariana Dan rămâne un nume de referință în domeniul studiilor literare și al poeziei. Vă invităm ca în rândurile următoare să descoperiți mai multe despre parcursul său profesional și despre viziunea sa asupra literaturii și culturii.
Ați studiat și profesat în medii academice diferite, atât în România, cât și în Serbia. Cum a influențat această experiență dezvoltarea viziunii dumneavoastră asupra literaturii și culturii românești?
Da, diploma de licenţă mi-am luat-o în România, dar studiile de magisterium şi doctorat le-am definitivat în Serbia, la Facultatea de Filologie a Universităţii din Belgrad. În paralel cu studiile postuniversitare, am lucrat la Facultatea de Filozofie din Novi Sad, din 1981 (iniţial ca asistent preparator, apoi ca asistent), an în care Seminarul de Românistică de acolo, înfiinţat în anul 1974, s-a consolidat, transformându-se în Catedra de Limba şi Literatura Română, care a funcţionat iniţial în cadrul Institutului de Pedagogie şi Psihologie. (În acelaşi an, s-a înfiinţat, în cadrul aceluiaşi institut, şi Catedra de Ruteană, aceste două limbi minoritare fiind ultimele din Vojvodina, care, până atunci, nu-şi constituiseră catedre de studii universitare în această regiune). La Novi Sad am lucrat împreună cu prof. dr. Lia Magdu şi cu dr. Ofelia Meza, care a fost angajată în acelaşi an ca şi mine. Eu eram asistentul prof. dr. Radu Flora, care lucra onorific la Novi Sad, deoarece era angajat permanent la Seminarul de Limba şi Literatura Română din cadrul Departamentului de Romanistică al Facultăţii de Filologie din Belgrad. Cum locuiam la Belgrad, am făcut naveta la Novi Sad timp de opt ani. În anul 1988, am lucrat în paralel şi la Facultatea de Filologie a Universităţii din Belgrad, care nu avea suficiente cadre la limba română. Deşi studiile de românistică din Belgrad aveau deja o tradiţie de vreo 25-26 de ani, seminarul de română de aici fiind considerat drept iniţiatorul acestui profil de studii în cadrul fostei Iugoslavii (matične studije), profesorul Radu Flora a preferat să lucreze singur în tot acest răstimp, doar dânsul şi lectorul din România, venit pe baza acordului interguvernamental, semnat în 1963. În anul 1988, lectorul din România s-a îmbolnăvit grav (pe urmă a şi decedat). Procedurile legate de primirea unui nou lector român fiind de durată, prof. Radu Flora m-a chemat pe mine să înlocuiesc lectorul; de aceea, în anul academic 1987/1988 am lucrat în paralel la ambele universităţi (cea din Novi Sad şi cea din Belgrad). Între timp, prof. Radu Flora a trebuit să iasă la pensie şi acesta este motivul pentru care Facultatea de Filologie din Belgrad m-a angajat, eu având deja o experienţă de 8 ani în învăţământul universitar, unde limba de predare era, oficial, limba română la Novi Sad şi limba sârbă, la Belgrad. În ambele limbi, profilul meu s-a conturat, atât din punct de vedere didactic, cât şi ştiinţific pe domeniile limbii, literaturii şi culturii române. Spun, ca pe o curiozitate, că la Novi Sad, prof. Flora m-a însărcinat să predau până şi paleografia veche slavă (care astăzi nu se mai predă) şi să descifrez, împreună cu studenţii, acele texte vechi româneşti. Din 1988 şi până în prezent, am parcurs toate treptele ierarhiei universitare, de la asistent la profesor, la Facultatea de Filologie din Belgrad. A fost vorba nu de o experienţă, ci de numeroase experienţe, care s-au cumulat, începând cu cea de la Novi Sad şi rezultând, toate laolaltă, într-un ataşament profund faţă de cultura minorităţii române de aici, despre care am scris mai multe cărţi şi articole. M-a preocupat integrarea literaturii de aici în perimetrul geografiei literare româneşti, dar şi relaţiile culturale româno-sârbe.
Ați avut un rol esențial în dezvoltarea studiilor de limbă și literatură română la Universitatea din Belgrad. Cum a evoluat interesul studenților pentru cultura română de-a lungul anilor?
Am fost, puţin spus, şocată când am aflat că prof. Radu Flora a murit subit la Rovinj (unde mergea adesea), pe 4 septembrie, 1989, tocmai în pragul zilei sale de naştere (5 septembrie, 1922). Nu mi-a lăsat niciodată impresia că ar fi fost bolnav. Dimpotrivă, a avut întotdeauna o atitudine autoritară, aparent plină de încredere în sine şi distantă, aşa cum ne lasă impresia acei oameni, pe care, din respect, îi percepem drept veşnici.
Prof. Flora nu avea, ceea ce se cheamă astăzi, „o atitudine interactivă“ cu studenţii, părea inabordabil. Când ţinea cursuri, în încăperile seminarului şi bibliotecii de română, de lângă decanatul Facultăţii de Filologie din Belgrad, în care astăzi se află serviciul de contabilitate, preda stând aşezat la catedră şi privind nişte foi de curs. Când ridica capul, ca să explice suplimentar (el le zicea „excursii“ acestor explicaţii), prin lentilele fumurii ale ochelarilor, puteam întrezări că ţinea ochii închişi. Printre puţinii studenţi pe care îi avea atunci (vreo 2-3 în cei 4 ani de studii), în anul în care am înlocuit lectorul din România la Belgrad, am remarcat-o pe Minerva Trajlović (astăzi dr. Minerva Trajlović-Kondan), care era cu mult deasupra nivelului celorlalţi studenţi şi care primea chiar o bursă republicană, care se dădea studenţilor remarcabili. Însuşi prof. Flora era mândru de ea şi mi-a spus cu o ocazie, laconic: „E o fată dintr-o familie bună, e harnică, ea ar trebui luată ca asistent“.
Mariana STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 14 din 5 aprilie 2025
