Ileana Ursu s-a distins în peisajul nostru literar printr-un program estetic propriu ce a constat – pe lângă elementele discursive – şi în trăsături distincte, specifice fiecărei etape din creaţia ei. A debutat în anul 1978 cu volumul de poeme în limba sârbă ,,Pansion u biblioteci“ (,,Pensiunea în bibliotecă“; Novi Sad, Editura Bratstvo i jedinstvo). O bună parte din cărţi le-a publicat la Editura ,,Libertatea“: ,,Grădina de cuvinte“ (1979), ,,Abilitatea vrăjitoarei“ (1981), ,,Omul-pasărea neagră“ (1990), ,,Semne pe nisip“ (1996), ,,Candelabru candid“ (1998), ,,Nu mă numesc Noel“ (2004) şi ,,Pe limba peștilor“ (2007). La alte edituri i-au apărut următoarele volume: ,,Vreme za bašte“ (Novi Sad, Stražilovo, 1985), ,,Pesme“ – împreună cu Milan Nenadić (1985) și ,,Jelabuga“, ambele la Zrenianin, la Editura Bibliotecii ,,Žarko Zrenjanin“, ,,Umbra şi numele ei / Senka i njeno ime“ (Editura ICRV, Zrenianin).
Criticii literari o situează pe Ileana Ursu între paradigma literară a anilor ’70 şi ’80, poezia ei fiind caracterizată de un întreg arsenal de motive, metafore, parabole şi ,,sintagme expresive” ce ,,aduc în prim-plan o poezie feminină-erotică care o distinge pe autoare de celelalte voci lirice feminine din Voivodina”, după cum apreciază Carmen Dărăbuş şi Virginia Popović în cartea ,,Literatura română din Serbia şi antropologia culturală” (Cluj-Napoca, Editura ,,Risoprint”, 2012, p. 143). În studiul ,,Literatura română din Voivodina” (Panciova, Editura ,,Libertatea”, 2010, p. 259), Catinca Agache identifică la Ileana Ursu un discurs poetic ,,care gravitează în jurul a trei mari teme: sentimentul erosului şi erosul exploziv ca formă de descătuşare a energiilor; «greutatea cuvântului» şi limbajul poetic; realul cotidian şi destinul fiinţei umane în pragul mileniului trei” (p. 259).
În volumele din anii ’90, poezia Ilenei Ursu a fost caracterizată de ceea ce Catinca Agache numeşte, în aceeaşi carte, ,,poeme-cântece”(p. 259). Acelaşi critic literar mai subliniază că în cele două volume din acea perioadă (,,Omul – pasăre neagră” şi ,,Candelabrul candid”) poeta explorează ,,cuvântul poetic şi forţa sa expresivă”, iar ,,poetica ei îşi extinde semnificaţiile, accentul fiind mutat pe stările existenţiale în pragul sfârşitului de secol – temă majoră a optezeciştilor” (p. 259).
În studiul ,,O istorie a liricii româneşti din Serbia” (Bucureşti, Editura Academiei Române – Panciova, Casa de Presă şi Editură ,,Libertatea”, 2018), Florian Copcea constată că în aceste două volume Ileana Ursu abandonează ,,formele vizionare vaskopopiene” şi ,,reconstituie liber şi imediat în fiecare clipă orizontul şi speranţa fiinţei umane în perenitatea sa»” (p. 109).
Marina KALKAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 45 din 9 noiembrie
