În inimă port viaţa, ca apa un ulcior,
Prin soarele ce-n aur şi sânge mă îngroapă,
Prin roua care cade pe ierburi şi adapă
Hulubii îmbătaţi de lungul lor sobor.
Așa spune scriitorul și poetul Zaharia Stanciu în celebra poezie „În inimă port viaţa” din volumul „Clopotul de aur” (1939). Iar eu, am început cu aceste versuri pentru că se potrivesc atât de mult cu povestea interlocutorului nostru, Petru Cojocar din Nicolinț și imensa lui dragoste pentru porumbei sau hulubi, cum îi numește Zaharia Stancu. Dragostea pentru aceste vietăți începe în copilărie și dăinuie până în zilele noastre, Să-i ascultăm povestea.
Fiecare poveste are un început. Care este poveste d-voastră?
- Dragostea pentru porumbei a început în anii copilăriei. Tatăl meu a fost un mare admirator al porumbeilor, și în general, a păsărilor și animalelor de curte. Tot timpul îl urmăream ce face, cum îi îngrijește, și treptat, a început să mă pasioneze acest lucru. Îmi plăcea să iau oule, să mă plimb cu ele prin curte, se întâmpla să-mi scape vreunul și atunci tatăl meu îmi vorbea de grija pe care trebuie să o purtăm porumbeilor, cum să-i ocrotim, să nu ne atingem de ouăle lor pentru că trebuie să le clocească și să scoată pui. Astfel, toate aceste povești și sfaturi m-au făcut să îndrăgesc aceste păsări.
Care au fost primii porumbei din colecția personală?
- Primii mei porumbei au fost doboșari în mai multe culori – doboșari albi, galbeni, roșii, negrii cu dungi albe. Mi-au fost foarte dragi pentru că erau ai mei și m-am ocupat de ei cu mare grijă. Ulterior, prietenul și vecinul meu, Cornel Surcea a făcut rost de porumbei voiajori. Noi, copiii, iubitori de porumbei, văzând că el are porumbei pe care nu i-am mai văzut, ne-am adunat și cu nerăbdare am așteptat să-i facem o vizită și să vedem noua rasă de porumbei. Erau foarte frumoși, cu un penaj deosebit, vânăt cu dungi negre pe aripi, bărzoi, roșii, bălțați. După ce i-a înmulțit ne-a vândut și nouă, astfel că am început să mă ocup de creșterea porumbeilor voiajori.
În perioada respectivă, la Nicolinț au fost mai mulți tineri care se ocupau cu creșterea porumbeilor?
- Am fost mai mulți și toți eram buni prieteni și ne ajutam reciproc. Fiind mai mulți, am înființat un club al crescătorilor de porumbei, din care au făcut parte Tiberiu Cioloca, Cornel Turcoane, Emilian Ardelean, Viorel Turcoane – Trăicu, preotul Andrei Turcoane care era și președintele clubului nostru. Pentru că toți am avut porumbei voiajori, fiecare am început să-i antrenăm pentru curse.
Cum decurge antrenamentul unui porumbel?
- În momentul când am reușit să ajung la 15 porumbei obținuți prin reproducere, am început să-i antrenez așa cum au început și prietenii mei. Ulterior i-am dus organizat la anumite distanțe, îi lăsam liberi iar ei trebuiau să se întoarcă acasă. Am început cu distanțe mai mici, pe care le-am mărit treptat, ajungând până la o sută de kilometri sau chiar și mai mult. Acest antrenament i-a pregătit pentru diverse competiții.
Denis STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 14 din 5 aprilie 2025
