În această săptămână, îmi revine onoarea să vă fac cunoștință cu o femeie ale cărei rădăcini învăluie mai multe domenii, de la noblețea profesoratului la pasiunea pentru jurnalism. Cu grația dansurilor populare și cuvintele prețioase ale patrimoniului muzical bisericesc, ea devine o prezență dedicată promovării și păstrării tradițiilor culturale.
Luminița Neda, născută pe data de 20 decembrie, de origine este din frumoasa localitate Uzdin. A parcurs cu succes ciclul inferior al educației la Școala Elementară ,,Sfântul Gheorghe” din aceeași localitate, unde și-a conturat pasiunea pentru învățare și descoperire. Talentul și perseverența ei au strălucit în mediul școlar, evidențiindu-se prin rezultate remarcabile și implicare activă în diverse activități.
Continuându-și educația la un nivel superior, Luminița a ales să-și completeze studiile la Liceul ,,Mihajlo Pupin” din Covăcița, unde a excelat în domeniul său de interes. Încă de mic copil, pasiunea ei pentru geografie s-a conturat, anticipând o carieră ce avea să îmbine cunoștințe științifice solide cu explorarea terenurilor necunoscute. Cu ochii îndreptați către orizontul cunoașterii geografice, Luminița și-a continuat călătoria academică la Facultatea de Geografie a Universității din Belgrad și a finalizat cu succes programul de masterat în geografie.
Nu întâmplător a ales Luminița să fie profesoară de geografie. Aflăm de la ea cum s-a decis să urmeze această cale: ,,Am ales să urmez calea Facultății de Geografie cu un scop nobil: să duc mai departe pasiunea și dorința unchiului meu, Vasilie Demenescu, un distins profesor de geografie aflat acum la binemeritata pensie. Astfel, am simțit că învățând și împărtășind cunoștințele despre lumea înconjurătoare, pot onora memoria și moștenirea sa într-un mod care aduce lumina educației în familia noastră”.
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 50 din 16 decembrie