În sala arhiplină a amfiteatrului Școlii de Înalte Studii pentru Educatori și Asistenți Medicali din Vârșeț, duminică, 16 martie, SCA „Luceafărul” și Fundația „Protopop Traian Oprea” au organizat un concert deosebit, cu dublă semnificaţie: celebrarea a 45 de ani de activitate ai saxofonistului Ilie Vinu, un exemplu de pasiune și dăruire în arta muzicală, precum și un omagiu adus profesorului de limba română Ion Berlovan, care a inspirat generații întregi de elevi prin munca şi devotamentul său.
Evenimentul, desfășurat sub genericul „La poale de codru verde”, a fost prezentat cu măiestrie de actrița Monica Boldovină Bugle. În alocuțiunea inaugurală, ea a subliniat: „Ilie Vinu, în acești 45 de ani de activitate, a reușit să aducă bucurie, emoție și magie prin fiecare notă cântată, dar și prin felul său de a fi. Este un adevărat simbol al Societăţii Cultural-Artistice «Luceafărul», iar contribuțiile sale la îmbogățirea patrimoniului cultural românesc sunt imposibil de ignorat. A înfrumusețat nu doar serile de spectacole și repetițiile, ci și viețile noastre, prin talentul, pasiunea și devotamentul său. A fost mereu trup și suflet alături de societatea noastră, contribuind la crearea unui spațiu artistic folcloric deosebit și sprijinind tinerii talentați să-și urmeze visurile.” Monica Boldovină Bugle a încheiat discursul cu tradiționala urare La mulți ani, adresată maestrului.
Concertul a început cu interpretarea plină de expresivitate din partea orchestrei Societăţii Cultural-Artistice „Luceafărul”, sub bagheta maestrului Ilie Vinu, sărbătoritul serii. Momentele artistice care au urmat au adus în prim-plan tinerele talente ce au încântat publicul cu recitaluri de poezie și cântece inspirate din folclorul românesc. Pe scenă au evoluat, cu interpretări deosebite ale cântecelor populare românești, Dariana Dragodan, Elena Perin, Ramona Răduț, Liliana Dragodan, Victoria Adriana Iorga și Sara Gean, alături de Alexandru Graure, solist instrumentist la saxofon. Romana Putnic, Liliana Dragodan, Victoria Adriana Iorga, Renato Drăghici și Ștefan Goica au susţinut un recital de poezie din opera lui Mihai Eminescu.
În continuare, juniorii secției de folclor a Societăţii Cultural-Artistice „Luceafărul” au oferit un moment coregrafic impresionant. Sub îndrumarea inegalabililor coregrafi Zoe și Drăgălin Jurca, ei au interpretat un dans tradițional din zona de codru a Banatului.
Partea a doua a programului a adus pe scenă soliști vocali îndrăgiți și consacrați: Ionel Drăghici, Veronica Vinu, Alina Cojocar Trică și Angelica Stoica din Timișoara. Momentul muzical a fost îmbogățit de interpretarea inconfundabilă a lui Lazăr Novac, care a încântat publicul cu două romanțe.
Actorul Ionel Cugia, verișorul sărbătoritului Ilie Vinu, a oferit unul dintre momentele de referință ale serii. El a impresionat prin recitarea impecabilă a poeziilor „Calul” de Spiridon Popescu, „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga şi „Nu am timp să-mbătrânesc” (autor necunoscut), o poezie îndrăgită de Ilie Vinu, care i-a fost dragă şi profesorului Ion Berlovan.
Foto şi text: Denis STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 12 din 22 martie 2025