De la primele poezii recitate la vârsta de patru ani și până la scenele festivalurilor de muzică și folclor, drumul Angelinei Dan a fost presărat cu emoții, muncă și ambiție, iar rezultatul îl reprezintă aproape o sută de diplome.
Poezia, teatrul, muzica și folclorul nu sunt pentru ea doar pasiuni, ci forme prin care își exprimă sensibilitatea și dragostea pentru frumos. Această tânără modestă și sârguincioasă a început să recite poezii când avea doar patru ani. Primii pași în lumea versului i-a făcut sub îndrumarea învățătoarei Lavinica Brenda Lăpădat, cea care i-a descoperit talentul și care, de la grădiniță și până astăzi, i-a rămas alături. De atunci, scena a devenit pentru ea un loc familiar, iar poezia un mod firesc de a se exprima. Prima competiție a fost însă și prima lecție. În anul 2014, la concursul „Buna Vestire” de la Uzdin, a participat pentru prima dată ca recitatoare.
Era cea mai mică dintre concurenți și, spre dezamăgirea ei, a fost singura care nu a primit nici măcar o mențiune. Nu a renunțat. Dimpotrivă. Experiența aceea i-a dat, după cum mărturisește, „putere și curaj să merg mai departe și să devin mai bună”. Iar anii care au urmat au demonstrat că dezamăgirea de la început s-a transformat într-o motivație puternică.
Palmaresul său vorbește astăzi despre ani de muncă și dă ruire. La concursul „Arlechin” a obținut premiul I în perioada 2015–2018, iar în 2019 a cucerit premiul I pentru cea mai bună actriță. La „Buna Vestire” a obținut premiile II și III, pentru ca, în anii următori, să urce treptat pe cea mai înaltă treaptă. În competițiile de poezie literară, religioasă și în grai bănățean, între anii 2018 și 2025, a obținut premii I. Din 2021 până în 2026, a participat și la competiți ile comunale, zonale și regionale de recitare în limba română, obținând rezultate care i-au confirmat talentul.
Articolul integral îl puteți citi în numărul din 26 septembrie 2026
Teodora SMOLEAN









