Stimate domn, chiar dacă ar fi firesc să începem cronologic, cu copilăria și debutul dumneavoastră în teatru, mi-am propus să vă întreb din start ce înseamnă teatrul pentru dumneavoastră și ce simțiți atunci când urcați pe scenă și vă transpuneți într-un personaj, pentru ca cititorii noștri să înțeleagă mai bine pasiunea și dragostea dumneavoastră pentru această artă.
Teatrul înseamnă enorm pentru mine. Este o stare sufletească profundă, precum apa, aerul sau lumina. Mă pot transpune complet în fiecare personaj, îi pătrund sufletul și îi descopăr trăsăturile de caracter, astfel încât publicul simte că eu sunt acel personaj. Cine iubește teatrul, odată ce urcă pe scenă, simte că nu mai poate trăi fără el. Dragostea pentru scenă îți intră în sânge și rămâne acolo ca o parte din tine. Pentru mine, teatrul a fost o revelație încă de la prima apariție scenică. Este emoție pură, vibrație și dăruire totală, o experiență care mă transformă de fiecare dată și care mă leagă de public într-un mod unic și profund.
Dincolo de aparențe, el poartă o semnificație profundă și complexă, care mă marchează în fiecare moment. Este felul meu de a fi, o artă prin care mă pot transpune și pătrunde în sufletul fiecărui personaj pe care îl interpretez. Caut să-i descopăr trăsăturile, emoțiile, slăbiciunile și forțele, iar atunci devin eu însumi acel personaj. Pentru mine, teatrul este o supapă, o formă de eliberare — un loc unde pot să descarc necazurile, să eliberez energia negativă care, inevitabil, ne apasă pe fiecare în cotidianul nostru nu tocmai roz. Să fii actor înseamnă să porți o povară sufletească interioară, trăită intens, cu emoție și energie, pe care trebuie să o controlezi sau să o lași să se reverse, exact așa cum simți în clipa respectivă.
Prin teatru, nu doar că urc pe scenă pentru a interpreta un rol, ci simt că duc mai departe o misiune – aceea de a contribui, prin artă, la păstrarea și promovarea limbii române literare în comunitatea noastră. E o formă de rezistență culturală, de reafirmare a identității.
Revenind la începuturile dumneavoastră pe scenă, ne puteți povesti cum a fost prima întâlnire cu lumina reflectoarelor, primele emoții și experiențe care v-au marcat debutul în teatru?
Ca să pot răspunde la această întrebare, trebuie să mă întorc în timp, în frageda copilărie. Încă de pe băncile școlii elementare am avut o înclinație spre recitare și am interpretat câteva roluri. Tot atunci, am publicat și o poezie originală în revista „Bucuria copiilor”, însă adevăratul meu debut teatral a avut loc alături de trupa „Neica” din Coștei, într-un mod cu totul neașteptat. Concetățenii mei m-au invitat să joc în spectacolul „Jocul” de Ion Băieșu, regizat de Gheorghe Leahu din Timișoara. La început, regizorul venea la Coștei, dar, pentru că mai târziu nu a mai putut ajunge, am mers noi la el acasă pentru a continua repetițiile. Așa am reușit să punem în scenă o premieră de succes. Deși totul a pornit ca o întâmplare, pot spune că am avut un debut reușit. Am interpretat rolul logodnicului și, la început, emoțiile m-au copleșit. Am repetat textul fără încetare. Înainte de a intra pe scenă, tensiunea era uriașă, dar în momentul în care am pășit în lumina reflectoarelor publicul a dispărut din fața mea. Am intrat complet în rol, am rostit replicile cu siguranță, iar emoțiile s-au risipit treptat. Această întâmplare a marcat întreaga mea carieră, deschizându-mi drumul spre roluri importante și succes în teatru.
A doua mea experiență pe scenă a fost în cadrul Cenaclului „Tinerele condeie”. Am obținut locul I la festivalul de teatru organizat la noi, iar acea reușită a fost o confirmare puternică. Nu doar că m-am simțit apreciat, ci mi-am dat seama că ceea ce fac are impact, că există un public care vede și simte ceea ce vreau să transmit. Acel moment mi-a dat curajul să merg mai departe. Mi-a arătat că nu e doar o pasiune trecătoare, ci un drum pe care vreau să-l urmez cu toată inima.
Mariana STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 39 din 27 septembrie 2025
