Pasiune pentru folclor, teatru și cor

Pentru oaspetele nostru din această săptămână, nimic nu este mai important decât cultura, tradițiile și obiceiurile românești. Este o femeie implicată trup și suflet pentru tot ceea ce înseamă păstrarea și promovarea acestora, iar în articolul pe care vi-l prezentăm despre ea, veți aflați mai multe detalii despre implicarea dânsei, în tot ceea ce înseamnă românismul, atât în Banatul sârbesc, cât și în străinătate. Este vorba despre o doamnă deosebită, Marija Marku.

Marija s-a născut pe data de 27 aprilie, în anul 1952, din părinți, bunici și străbunici români. A urmat școala generală în limba română la Râtișor, locul ei de baștină. Copilăria și amintirile legate de această perioadă, îi sunt legate de activitatea sa foarte bogată pe plan cultural și artistic.
Elevă fiind în clasa I, a început să activeze la secția de dansuri folclorice, teatru și cor. Activitatea sa pe plan cultural a continuat și după căsătorie, după cum ne mărturisește și doamna Marija: ,,Eram foarte activă în viața culturală a românilor din Banatul sârbesc. Am călătorit și în România, în fiercare an, pe data de 23 august, atunci când se sărbătorea ziua națională, pe care românii o sărbătoreau cu mult fast. Doresc să menționez că activitatea mea a continuat și după căsătorie, și inclusiv după plecarea mea în America.”


La vârsta de 49 de ani, Marija pleacă în America, Chichago, acolo unde se stabilește. Imediat stabilită, intră în clubul românilor din America și devine membră a acestui club, precum și a Biserici Creștine Românești din Chichago. ,,Am susținut comunitatea românească din America atât prin participarea mea la activitățile culturale, cât și financiar, dar și cu multă muncă benevolă. Asist la toate slujbele bisericești și mă bucur că avem biserică românească în America, aceasta purtând hramul Maicii Domnului. Mai presus de orice iubesc toate obiceiurile românești, iar în inima mea mă simt cu adevărat româncă”, ne povestește doamna Marija. Deși ne este cunoscut faptul că America este o țară în care timpul liber este foarte prețios, interlocutoarea noastră găsește modalități prin care să se ocupe și de câteva hobby-uri pe care le are. Primul și cel mai important, care face parte din meseria sa, este cusutul.

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 43 din 23 octombrie 2021