De mai bine de un an, Toracul s-a îmbogățit cu un loc special, care lipsea cu desăvârșire de mulți ani – o cofetărie-patiserie ce încântă sufletele și gusturile localnicilor. Sub numele „TiA”, acest spațiu al deliciilor dulci și sărate este rodul visului împlinit al Tianei Topolić, patroana și sufletul acestui loc.
Tiana, fosta mea colegă de bancă, a fost dintotdeauna o persoană creativă și romantică, pasionată de prăjituri și artă. Încă din băncile școlii, desenele ei se evidențiau prin originalitate. Tiana a moştenit talentul culinar de la mama sa și l-a desăvârșit cu ajutorul Doinei Subu, recunoscută în sat pentru mâncărurile și torturile pe care le prepara. La doar 14 ani, Tiana a gătit primul ei tort, iar de atunci pasiunea pentru gastronomie a înflorit constant.
După ani de muncă și perfecționare în bucătăria unui restaurant din Germania, unde a învățat secrete prețioase ale artei culinare, Tiana a decis să transforme pasiunea în profesie. Astfel, la vârsta de 40 de ani, a deschis cofetăria „TiA”. Pornind cu prăjituri și torturi la comandă, Tiana a extins oferta către un adevărat mini-restaurant modern, unde clienții pot savura delicii precum sărățele, pizza, carne pe grătar, sendvişuri și, bineînțeles, torturi spectaculoase.
Arta dulciurilor cu suflet
Cofetăria Tianei a devenit rapid un loc de referință în Torac. Clienţii comandă torturi cu diverse ocazii: zile de naștere, aniversări sau, pur și simplu, pentru a oferi un cadou dulce celor dragi. Secretul succesului constă în dedicația și minuțiozitatea cu care Tiana pregătește fiecare desert. „Prepararea unui tort nu este un lucru simplu”, mărturisește Tiana. „De la coptul blatului și pregătirea cremelor până la decorarea finală, fiecare etapă necesită răbdare și pasiune.
Îmi place să adaug un strop de suflet în fiecare detaliu.” Decorarea, în special, este o artă pe care o stăpânește cu măiestrie, asigurându-se că fiecare creație este nu doar gustoasă, ci și spectaculoasă vizual. Creațiile Tianei se pot găsi pe contul ei personal de Facebook, precum și pe Instagram (tia_kaffe_poslasticarnica). Visul Tianei nu se oprește aici. Ea își dorește să publice o carte de rețete tradiționale din Banat, ilustrată cu fotografii proprii, în format bilingv, pentru a fi accesibilă atât vorbitorilor de română, cât și celor de limba sârbă.
Teodora SMOLEAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 8 din 18 ianuarie 2025