Prăznuirea Crăciunului la Grebenaț

De la Elena Borca am aflat câteva dintre obiceiurile practicate în localitatea Grebenaț. „Aici, în ziua de Ajun, copiii merg să vestească Nașterea Domnului cântând colindul ,,Colindeț, Colindeț”.

Copiii primesc în schimb, de la gazde, nuci, dulciuri și bani. Gospodinele pregătesc masa pentru seara de Ajun, de pe care nu lipsește colacul, preparate din pește, compotul de prune și grâul. În seara de Ajun, copiii merg la colindat. În această localitate, cu colindul mai merg și grupuri de bărbați, iar colindul pe care îl cântă, atât cei mici cât și cei mai în vârstă este ,,O, ce veste minunată!”. În prima zi de Crăciun, dimineața, în zori, se așază pe masă colaci mai mici și câte o bucățică de cârnat, aceste alimente se împart vecinilor pentru sufletele celor plecați la cele veșnice. După care se pregătește masa de prânz, după obicei, toți membrii familiei trebuie să fie prezenți la masa de prânz din ziua Crăciunului. În cea de-a doua zi de Crăciun, oamenii merg la biserică, dacă în celelalte sate am observat obiceiul de a se merge la nași cu ,,straița”, în această localitate acest obicei nu există. Exista însă, în trecut, obiceiul de a se face joc în centru satului.”

Odată cu sărbătorile de iarnă asistăm la cele mai frumoase tradiţii româneşti. După cum se poate citi din aceste rânduri, iarna se ţin obiceiuri şi datini populare, iar noi v-am prezentat câteva obiceiuri care aduc bucurie românilor cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Adiana PETROI

Articolul îl puteți citi în numărul 52 din 24-31 decembrie