Rampe și platforme pentru persoanele cu dizabilități

Pentru ca persoanele cu dizabilități să aibă o viață activă și acces la educație și activități sociale este necesar să se poată deplasa singuri sau cu ajutorul minim al altor persoane. Rampele sunt unele dintre mijloacele cu ajutorul cărora o persoană în căruciorul cu rotile tractat manual sau electric poate depăși obstacole cum ar fi scările, bordurile, pragurile și chiar terenurile inaccesibile de la marginea râului.


La inițiativa autoguvernării locale, receptivă la necesitățile tuturor cetățenilor, la canalul Dunăre-Tisa-Dunăre din Vlaicovăț în urmă cu doi ani, au fost construite rampe pentru persoanele cu dizabilități. Iar recent, au fost amplasate platforme, pentru ca personale care își petrec viața în căruciorul cu rotile să poată pescui liniștit și să petreacă momente agreabile pe malul râului.


„Proiectul se adresează, în primul rând, persoanelor cu dizabilități, dar vor putea veni și locuitorii din Vlaicovăț sau Vârșeț, oricine dorește. Va fi un loc comun unde vom putea petrece clipe agreabile”, menționează Dragan Vitorović, președintele asociației „Parakvad” din Vârșeț. Platforma a fost amplasată pe malul canalului, un loc bine cunoscut de toți pescarii, iar drumul către aceasta a fost amenajat, a fost instalat iluminatul și a fost intrudus sistemul de apă potabilă. Platforma are o sută de metri pătrați și o rampă pentru persoanele cu dizabilități, pentru a le facilita accesului ușor spre râu. și a tuturor elementelor însoțitoare pentru o funcționare mai ușoară. Pe curând, o parte a platformei va fi acoperită.

Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 23 din 12 iunie 2021