Marina Kalkan, lector-stilizator, redactor cultural al săptămânalului „Libertatea” și redactor responsabil al revistei de literatură, artă și cultură transfrontalieră „Lumina”, nu este doar un nume în peisajul nostru cultural, ci și o forță motrice care dă viață cuvintelor și ideilor. În acest interviu vom explora nu doar realizările sale remarcabile, ci și modul în care își investește pasiunea și talentul în fiecare aspect al activității sale, conturând astfel un univers literar și jurnalistic de o importanță deosebită.
Stimată colegă, să aruncăm o privire înapoi la începuturile tale profesionale. Ce momente sau provocări au fost definitorii și te-au inspirat să îți dedici cariera jurnalismului și literaturii, să devii ulterior lector la Casa de Presă și Editură „Libertatea”?
Fără îndoială, momentul definitoriu pentru cariera mea în jurnalism a fost colaborarea, în studenție, la revista ,,Tinerețea”. Scriam pe atunci texte pe baza experiențelor mele personale. A început să îmi placă această activitate și nu am mai avut nicio îndoială în privința viitoarei profesii. Am înțeles însă foarte devreme, din momentul în care m-am angajat, că e nevoie și de alte lucruri decât doar de o pură pasiune pentru domeniul în care am ales să profesez: de perfecționare constantă, de exercițiu zilnic, de lecturi alese, dar și de calitățile personale care te fac să reușești în viața profesională, pe care nu le însușim în nicio școală.
Totuși, știam chiar și înainte de a începe să colaborez la revista ,,Tinerețea” că voi avea o carieră în domeniul literaturii, limbii, scrisului, pentru că dintotdeauna am avut o pasiune pentru acestea. În copilărie mi-am format obișnuința de a citi cărți și în afara lecturilor școlare – obișnuință pe care o cultiv și azi cu o pasiune la fel de mare. Citind mult, am început și eu la un moment dat să scriu povești. Nu m-am făcut scriitoare, ci jurnalistă și tot în domeniul scrisului îmi desfășor activitatea de zi cu zi.
Cum ai evoluat profesional de-a lungul anilor și în ce măsură au contribuit la formarea ta personală cunoștințele obținute la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara?
M-am angajat la CPE ,,Libertatea” pe post de jurnalistă și stilizator, iar din toamna anului 2020 am început să redactez paginile destinate culturii în săptămânalul ,,Libertatea”. În toți acești ani de jurnalism puține evenimente mi-au scăpat și puține sunt paginile la care nu am scris. Faptul că am scris texte din diferite domenii a fost un lucru bun, deoarece acest lucru m-a ajutat să înțeleg că domeniu în care aș vrea să îmi continui evoluția profesională și cariera este cultura. În ceea ce privește serviciul, cea mai mare plăcere pentru mine este să scriu o cronică de carte, să realizez interviuri cu oameni de cultură.
Interviu realizat de Mariana STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 6 din 10 februarie