Românul Andrija Đokić a cucerit primul loc și medalia de aur

Luna aceasta a avut loc Cupa Voivodinei la Karate pentru juniori. Acest eveniment s-a desfășurat la Bačka Palanka, unde au fost prezenți peste 450 de sportivi din 14 cluburi.


La întreceri a participat și Andrija Đokić care după mamă are origini românești. Andrija s-a întrecut la categoria kate, iar după câteva lupte și victorii obținute s-a calificat în finală unde a ocupat primul loc, cucerind, prin urmare, medalia de aur. Această disciplină se bazează pe folosirea tehnică a vitezei și a puterii. Fiecare luptă durează câte 5 minute.
Andrija, pe lângă faptul că s-a întrecut în meciuri individuale, s-a prezentat și cu echipa „Vršac”, reușind să cucerească locul al treilea și medalia de bronz. Andrija este mulțumit de aceste succese.


Tânărul karatist deține centura maro. Partea frumoasă a lucrurilor este că atunci când va împlini vârsta de 18 va putea să obțină centura neagră. Andrija este membru al lotului național al Serbiei de karate la categoria juniorilor. Antrenorul său este Miloš Matić. Tânărul sportiv și-a dorit dintotdeauna să câștige unul dintre cele trei locuri la diferite competiții.
Andrija își dorește ca în viitor să participe și la categoria seniorilor, iar la Campionatele Europene și la cele Mondiale să aibă un succes tot atât de mare ca și la competițiile naționale.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 18 din 1-8 mai 2021