Sport

Teodora Miul a obținut medalia de aur

Teodora Miul a obținut medalia de aur

Pe data de 14 aprilie Ministerul pentru Tineret și Sport al Republicii Serbia a organizat, la Šabac, întrecerile regionale la tenis de masă pentru băieți și fete (categoria anilor 2006 și 2009). Evenimentul s-a desfășurat la Centrul Sportiv „Feliks” cu începere de la ora 10.

Competițiile, împărțite pe categorii, au durat toată ziua. Antrenorul Milan Agadișan ne spune că echipa „Rapid” a realizat un rezultat de toată stima la acest turneu și că s-a prezentat în următoarea componență: la categoria 2006 băieți – Marius Giban, fete – Alesia Turcone și Vanesa Bonciocat; la categoria 2009: băieți – Mihai Dalea și fete – Teodora Miul.
La competiția de la Šabac au participat aproximativ 80 de sportivi din toate districtele din Voivodina, Belgrad și Serbia de Nord.


După meciuri spectaculoase și dinamice, jucătorii de tenis de masă din Nicolinț s-au calificat în faza eliminatorie. Jucătorii de la „Rapid”, pe care îi cunosc toți cei care urmăresc tenisul de masă și activitatea bogată a acestui club, au luptat și au cucerit câteva medalii. Cel mai bun rezultat l-a obținut Teodora Miul (categoria 2009), dânsa reușind, într-o concurență aprigă, să cucerească primul loc și medalia de aur. Prin urmare, Teodora s-a calificat la concursul național care se va desfășura la Brzeće, Kopaonik. Dacă va obține un rezultat bun, Teodora va participa în această vară la concursul internațional de la Split, Croația. Această jucătoare are toate șansele ca în viitorul apropiat să pășească pe urmele unor jucătoare române din Banatul sârbesc care au dominat în tenisul de masă.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 18 din 1-8 mai 2021