În această perioadă, în România se află în plină desfășurare alegerile prezidențiale și parlamentare. Informații referitoare la modul de organizare al turului I al alegerilor pentru președintele României, alegerilor parlamentare (Senat și Camera Deputaților) și turul II al alegerilor pentru președintele României am obținut de la doamna Anca Popa, consilier, prim-colaborator și președinte al secției de votare de la Ambasada României la Belgrad.
Care au fost demersurile întreprinse pentru ca cetățenii români cu drept de vot din Serbia să fie informați despre alegerile prezidențiale și parlamentare din acest an?
Bună ziua și vă mulțumesc foarte mult pentru interesul pe care îl manifestați în privința acestor alegeri electorale. Este foarte important ca cetățenii românii cu drept de vot să fie informați, să fie la curent cu procedurile ce trebuie urmate pentru exercitarea dreptului de vot în străinătate. Apreciem foarte mult faptul că diseminează aceste informații. Primul tur al alegerilor prezidențiale pentru 2024 a avut loc în perioada 22-24 noiembrie. La Belgrad, la secția de votare numărul 720, constituită la Ambasada României în Serbia, am avut 161 de alegători, dar, după cum cunoașteți, pe teritoriul Serbiei mai există alte trei secții de votare care au fost, practic, constituite în misiunile diplomatice: Consulatul General al României la Vârșeț, Consulatul General al României la Zaječar și Biroul Român de Legătură de la Priština. După cum vă spuneam, noi am avut 161 de alegători, pe parcursul a două zile și jumătate, aproximativ. Votarea a început vineri, la ora 12:00 și s-a încheiat la ora 21:00. Sâmbătă și duminică procesul de votare a fost în intervalele orare 7-21. În toate aceste zile, procesul de votare s-a putut prelungi, în cazul în care există persoane în apropierea secției de votare și doresc să exercite dreptul de vot. Toate aceste situații nu au fost necesar a fi realizate întrucât am avut 161 de alegători care au venit până în ora 21:00. Această votare s-a derulat fără niciun fel de probleme. Am încercat, alături de colegii mei din secția de votare din Belgrad, dar și în cadrul secțiilor de votare din celelalte orașe de pe teritoriul Serbiei, să asigurăm condiții cât mai bune așa încât cetățeanul român care vine să voteze să nu aibă niciun fel de restricții procedurale, niciun fel de impedimente în materie de exercitare a dreptului său de vot, să fie un proces care se desfășoară lin, comod, totul, firește, în limitele legii. Pentru alegerile prezidențiale și, precizând acest lucru, pentru că vom avea, după cum știți și un tur doi, nu este nevoie de o înregistrare prealabilă pe liste. Practic, cetățeanul vine la secția de votare, prezintă un document românesc valabil, poate să fie buletin, poate să fie carte de identitate, pașaport, carnet militar, după caz. Atâta timp cât documentul este valabil, alegătorul are cel puțin vârsta de 18 ani și dreptul votului nu a fost restricționat prin lege, este absolut suficient să vină să voteze. Noi am implementat un sistem informatic prin care colectăm informațiile pe care le prezintă cetățenii prin acest act de identitate astfel încât nu durează mai mult de câteva secunde, maximum câteva minute să fie identificat în sistem, să se colecteze datele, să fie validat cu drept de vot și să poată să voteze. Accesul fiind atât de lin, nu durează foarte mult.
Pe lângă acest sistem de informare al alegătorilor cu drept de vot din spațiul Serbiei, presa în limba română a contribuit la acest proces de informare al cetățenilor?
Apreciem în mod deosebit implicarea presei de limbă română din Serbia în acest proces pentru că interesul nostru, după cum spuneam, este să asigurăm informarea corectă a cetățeanului. Ne-am putut baza pe ziarul „Libertatea” și, de asemenea, pe Radio Televiziunea Voivodina în vederea transmiterii acestor informații. La rândul nostru, am încercat, pe cât posibil, să asigurăm informații în timp real pentru cetățenii români cu privire la condițiile de exercitare a drepturilor de vot. Am postat pe pagina noastră virtuală, dar și pe contul de Facebook, informații privind ora de desfășurare a votării, documentele necesare pentru votare, locațiile secțiilor de votare de pe teritoriul Serbiei și multe alte date relevante. Invităm în continuare cetățenii români să se informeze din aceste medii care s-au dovedit a fi un punct de încredere și, bineînțeles, să se informeze de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe și la autoritățile locale permanente.
Eufrozina GREONEANȚ
FOTO: Silvia ĐULA BATANČEV
Articolul integral îl puteți citi în numărul 49 din 7 decembrie