Eufrozina Iorga s-a născut pe 15 ianuarie 1951 în satul Nicolinț, însă o mare parte din viață și-a petrecut-o la Zrenianin. După ce a ieșit la pensie, s-a mutat la Novi Sad pentru a fi aproape de fiicele și nepoții ei. Deși acum locuiește într-un oraș mare, amintirile din copilăria petrecută la Nicolinț o însoțesc mereu.
Copilăria Eufrozinei a fost una plină de bucurii. A crescut într-o familie numeroasă, alături de mama ei, Maria, tatăl Nicolae, fratele mai mic, Ionel, și bunicii, Eva și Ion. Școala elementară a terminat-o în satul natal, după care s-a înscris la Liceul „Borislav Petrov Braca” din Vârșeț, secția în limba română. Despre acea perioadă are doar cuvinte de laudă, atât la adresa profesorilor, cât și a colegilor. Dintre toate materiile, dânsa a preferat istoria. „Mi-a plăcut foarte mult istoria, ascultam cu mare atenție tot ce ni se preda la ore. Cred că acea perioadă era mult mai frumoasă în comparație cu zilele de azi, în ceea ce privește situația actuală cu tehnologia modernă.”
După ce a absolvit liceul, a decis să își continue parcursul academic la Universitatea de Drept din Novi Sad. A fost o alegere care i-a deschis multe oportunități și a contribuit la formarea sa profesională. Studiile universitare au reprezentat un capitol important în viața ei, oferindu-i cunoștințele și competențele necesare pentru a-și construi o carieră solidă. După finalizarea studiilor, Eufrozina s-a angajat la firma „Voivodina Šume”. Aici și-a dedicat întreaga carieră, lucrând cu pasiune și responsabilitate. Munca în această companie i-a adus satisfacție, atât pe plan personal, cât și profesional.
După o carieră împlinită, Eufrozina s-a pensionat de la „Voivodina Šume”. Însă, odată cu pensionarea, viața ei nu a devenit mai liniștită. Deși, teoretic ar avea mai mult timp liber, Eufrozina este foarte ocupată, deoarece și-a asumat rolul de bunică activă și își dedică cea mai mare parte a timpului îngrijirii nepoților. Este important de menționat că, deși a părăsit satul natal, Eufrozina continuă să mențină vii tradițiile și obiceiurile strămoșești. Participă activ la toate manifestările românești care au loc la Novi Sad, împreună cu fiicele și nepoții săi. Aceste manifestări sunt prilejuri prin care transmite mai departe tradițiile familiei, asigurându-se că ele vor fi păstrate și de generațiile viitoare.
„Ne place să mergem la concerte de muzică populară, la sărbătorile religioase și la diferite alte evenimente care afirmă identitatea culturală. În felul acesta, păstrăm cultura românească, iar tradițiile nu sunt uitate, ci trăite.” Deși este pensionată, Eufrozina simte că își îndeplinește un nou rol important: acela de a sprijini și îndruma noile generații din familia sa. Viața ei este plină de activități, de la plimbări și jocuri cu nepoții, până la participarea la evenimentele importante din viața acestora. Pentru Eufrozina, timpul petrecut cu familia este de neprețuit.
Adriana PETROI
Articolul îl puteți citi în numărul 41 din 12 octombrie