Anul acesta se împlinesc 660 de ani de atestare documentară a satului, 110 de ani de la înființarea primei școli sătești cu 8 clase, cu limba de predare română în Banatul sârbesc și 110 ani de la zidirea clădirii Căminului Cultural. Sunt evenimente deosebite care vorbesc în mod grăitor despre trecutul îndepărtat și mai apropiat al satului.
Tot la Coștei, după un deceniu, va fi organizat Festivalul de Folclor și Muzică Românească din Voivodina – Republica Serbia. Este o cinste, onoare, dar și o mare obligație, însă coștenii au știut întodeauna să fie gazde bune și ospitaliere și să se prezinte la cel mai înalt nivel.
I-am surprins într-o seară la repetiții, dar adevărul este că noi am rămas surprinși de cele văzute și auzite. Profesorul Marcel Novac, care îi instruiește cu multă dăruire de sine pe micii coșteieni, ne-a mărturisit că sunt deja pregătiți și că în ceea ce îi privește pe ei Festivalul poate începe.
Am stat de vorbă și cu maestrul Nelu Iencea, virtuoz la saxofon, premiat în țară și în străinătate. De data aceasta se află într-o nouă postură.
Prof. Nelu Iencea, președintele Comisiei Artistice la nivel local:
„Sunt foarte bucuros că Festivalul se organizează la noi după 10 ani. M-aș bucura dacă aceasta ar deveni o tradiție. Știu că a fost în 1991, 2011, acum în 2021, dar în trecut nu era așa. Am început pregătirile, dar timpul este scurt. Trebuie să avem în vedere că au fost restricții impuse pe fondul pandemiei și că nu am putut să începem repetițiile mai devreme. Nu ne-am pregătit din iarnă, așa cum obișnuiam. Acum, ne-am pus serios pe muncă. Timpul fiind scurt, ne vom da silința să fie cât mai bine. Avem și o altă problemă. Majoritatea activiștilor din sat sunt ocupați cu secerișul grâului și nu reușim să ne adunăm cu toții. Vom face anumite schimbări ca totul să fie bine. În linii generale, totul este pus la punct. Avem concepția pregătită.
În ceea ce privește concepția programului, pot să vă spun că va fi ceva mai diferit. Din păcate, din cauza timpului nu ne putem prezenta cu corul. Pentru a face un cor mixt pe patru voci este nevoie de mult timp și muncă. Ne vom baza pe grupul vocal. Vom avea grup vocal mixt. Se vor prezenta și „Fetele de la Coștei”. Vom organiza și grup vocal masculin. Suntem bucuroși că vom avea pe scenă copii de la vârsta de 5 ani până la participanți cu vârsta de până la 85 de ani; așadar, toate generațiile. Ar fi păcat să nu arătăm ce avem și cu ce ne mândrim”.
Prof. Marcel Novac, instructor și coordonator al grupului vocal al copiilor:
„În urmă cu 10 ani, la ediția din 2011 a Festivalului, am participat la emisiunea în direct a RTV. Îmi amintesc că am declarat cu mândrie că am elevi pe care îi pregătesc, cu care lucrez și le dau sfaturi referitoare din domeniul muzicii. Mă refer la Daniel Colojoară, Adrian Roxa și la mulți alții, pe atunci mici speranțe care pe parcursul anilor au ajuns la titlul de laureați. Tot așa facem și acum, chiar dacă numărul elevilor din an în an e cu mult mai mic. Împreună cu domnul profesor Nelu Iencea și cu tânărul și ambițiosul Adrian Roxa venim la repetiții cu plăcere. Îi acompaniem pe acești copilași. Ne ocupăm de copiii din satul nostru care vor duce tradiția mai departe.
Denis STRATULAT
Articolul integral îl puteți citi în numărul 29 din 17 iulie 2021