Una dintre cele mai îndrăgite tradiții de Crăciun este colindatul sau „Pințărăile”, aşa cum se spune la Uzdin. Localnicii păstrează cu bucurie vechea tradiție a ,,pințărăiului”.
În fiecare an, Căminul Cultural „Doina” din Uzdin, raspândește lumina datinilor în sufletul tututor, prin tradiționala manifestare „Pințărăile”. Sâmbătă, 23 decembrie, în centrul satului, a fost organizată, tradiționala manifestare „Pințărăile”, care a reunit un număr mare de localnici. Manifestarea apropie oamenii și îi leagă de trecutul strămoșesc într-un mod minunat, motiv pentru care a prins rădăcini adânci în inimile noastre.
Cu gândul că răspândește puțin din lumina datinilor în sufletele tuturor, directoarea Căminului Cultural „Doina” și-a propus să prezinte câteva obiceiuri frumoase de colindat. Manifestarea au înnobilat-o, cu colinde minunate, solista Vanesa Crețu, corul feminin și cel masculin, dirijori fiind Cristina Dalea și Lința Lințu. La bradul împodobit, Moș Crăciun le-a dăruit copiilor dulciuri. Toţi au servit vin cald, țuică, ceai și cârnați.
Virginia PUIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 1 din 6 ianuarie