Valori apreciate, vatră de civilizaţie şi scut în calea hoardelor

Oamenii au fost conştienţi de importanţa Dunării încă de la începuturile omenirii. În limba latină Dunărea era numită Danubius iar în limba greacă antică Istros. Numele Danuvius este derivat din cuvântul indo-european „danu”, care înseamnă „fluviu cosmic primordial”. Rădăcina indo-europeană „da” are sensul de „ a curge, rapid, nedisciplinat, violent”, în timp ce cuvântul grec Istros, înseamnă pur şi simplu „tare” sau „rapid”. Nu poţi ajunge în aceste două locuri Banatska Palanka şi Stara Palanka, fără să te întorci în timp, în istoria locului. Localităţile Banatska Palanka şi Stara Palanka sunt cunoscute pentru poveştile fascinante din timpurile antice şi medievale.

Prima aşezare aici a fost în secolul al XVII-lea, în locul Stara Palanka de astăzi. Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, Banatska Palanka (Palanca Bănăţeană ), a fost numită oficial Palanka şi era o aşezare foarte importantă în trecut din punct de vedere politic şi comercial. Escavaţiile din epoca preistorică mărturisesc că era locuită, atât în epoca de piatră, cât şi în epoca bronzului. În anul 101. După Hristos, împăratul roman Traian a făcut o campanie militară împotriva împăratul danezilor şi a făcut un pod peste râu, numit podul de barcă. În vecinătatea acestui pod a fost înfiinţată o mică aşezare romană. În acest loc, s-au constatat şi primele urme de creştini din Banat. Banatska Palanka este un sat care se întinde la confluenţa râurilor Nera şi Caraş şi fluviul Dunărea. Pe aici curge canalul Dunăre-Tisa-Dunăre. Regiunea este cunoscută pentru puternicul vânt koşava. Pe măsură ce koşava iese din Cheile Porţilor de Fier ale Dunării, devine mult mai puternic în zonele joase ale regiunilor din Banat. Aici vântul se desparte în două direcţii, unul la Belgrad la vest şi cel mai puternic la Vârşeţ la nord. Stara Palanka este un sat de 13 case aflate pe malul Dunării şi de unde se îndreaptă bacul spre celălalt mal. De asemenea, Stara Palanka este şi ultima localitate sârbească pe lângă care trece Dunărea înainte să intre în România. Astăzi, această aşezare, Stara Palanka, este considerată ca aparţinând de Banatska Palanka, deşi este la 2 kilometri distanţă. Banatska Palanka este considerabil mai mare, având peste 200 de gospodării. Populaţia din Banatska Palanka se ocupă de agricultură, în timp ce Stara Palanka este un sat mic pitoresc. Acest mic sat este destinaţia ideală pentru iubitorii de pescuit dar şi pentru turiştii care doresc să simtă cu adevărat pulsul zonei. Astăzi localitatea este într-o continuă scădere a populaţiei, La ultimul recensământ din 2011, Banatska Palanka, împreună cu Stara Palanka aveau 682 de locuitori.

Importanţa mediului înconjurător şi a modului de viaţă în aceste două locuri minunate, Banatska Palanka şi Stara Palanka pun la dispoziţia vizitatorilor peisaje fabuloase care sunt dublate de reflecţiile lor în Dunăre. Aici vizitatorii se pot bucura de o plimbare cu barca pe Dunăre. Tot aici, în micuţa localitate Stara Palanka, pe malul fluviului, localnicii au simţit că este un loc numai bun pentru turişti, mai ales pentru turiştii de week-end care vin pentru câteva zile de relaxare. Localnicii locului au deschis mai multe restaurante frumos amenajate, unde se prepară cele mai gustoase bucate din peşte, care este pescuit chiar din Dunărea care trece domol chiar pe lângă terasele răcoroase. Şi amatorii de pescuit vor găsi aici un adevărat Rai, pe malul Dunării se găsesc bărci de închiriat pentru a pescui direct din mijlocul fluviului. Malurile nu sunt amenajate pentru plajă, însă, dar sunt perfecte pentru o plimbare în mijlocul naturii, unde aerul curat înseamnă sănătate. Există şi un parc pentru copii, amenajat cu leagăne şi tobogane unde cei mici se pot bucura de priveliştea Dunării şi de joaca în aer liber. Tot aici se găsesc şi locuri de cazare pentru cei ce vor să poposească câteva zile.

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 38 din 20 septembrie 2025