Periscop local - Vârşeţ

Victoria Adriana Iorga s-a calificat pentru întrecerile de la Cuvin

Victoria Adriana Iorga s-a calificat pentru întrecerile de la Cuvin

Zoran Đekić de la Centrul Cultural din Vârșeț, a informat că pe data de 3 martie, Uniunea Amatorilor din Voivodina și Centrul Cultural din Vârșeț, au organizat Trecerea în revistă a recitatorilor din orașul Vârșeț pe anul 2023. Evenimentul s-a desfășurat sub auspiciile orașului Vârșeț.

Acest eveniment cultural s-a desfășurat sub denumirea de „Pesnice naroda mog” și se desfășoară în continuare de câteva decenii. În sala Centrului Cultural din Vârșeț, s-au prezentat recitatorii de la școlile elementare și medii de pe teritoriul orașului Vârșeț.

Au participat în jur de 60 de elevi printre care s-au aflat și elevi români. Toți elevii au fost urmăriți de un juriu de specialitate.

La sfârșitul competițiilor ei au decis că, la întrecerile zonale care vor avea loc la Cuvin, pe data de 17 martie, de la ora 10, să se califice 10 elevi de la școala elementară și cinci elevi de la școala medie. Printre acești elevi s-a afla și eleva Victoria Adriana Iorga de la Vlaicovăț. Ea este elevă în clasa a VI-a a Școlii Elementare „Olga Petrov Radišić”.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 62 din 11 martie