20 de ani de existență a gazetei locale „Sărcia”

În semn de recunoștință pentru devotamentul şi implicarea pentru promovarea culturii şi tradiţiilor româneşti Valeri Moșescu din Sărcia a fost premiat.

Valeri Moșescu trăiește și activează în Sărcia, este inclus în viața social-culturală a mediului din care face parte, este dedicat spiritului lui tradițional de toleranță și multiculturalism.
Anul acesta se marchează 20 de ani de existență a gazetei locale „Sărcia”, revistă lunară care apare în limba română și prin care se păstrează valorile culturale ale satului său și ale comunei. În această revistă Valeri desfășoară independent și pe spesele sale rolul de redactor tehic și contribuie ca „Sărcia” să fie accesibilă în format electronic și să fie citită în toate colțurile lumii – pentru numeroasa colonie de români din Sărcia și Banat din America reprezintă o valoroasă și câteodată unica legătură cu glia străbună. Moșescu a dat contribuții însemnate și altor publicații care apar în limba română în Serbia; este participant și organizator de expoziții etnografice, promotor al activităților de colaborare dintre bisericile ortodoxe sârbă și română și deținător al mai multor mențiuni din domeniul culturii în Serbia și România.


Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 43 din 23 octombrie 2021