Reflecţii

32 de şcoli au fost dotate cu echipamente IT și software de peste 21.000 de euro

32 de şcoli au fost dotate cu echipamente IT și software de peste 21.000 de euro

Excelența Sa Gheorghe Dinu, consulul general al României la Vârșeț, Daniel Magdu, președintele CNMNR și Daniela Radu, manager de proiect, au vizitat Școala Elementară „Zarko Zrenjanin” din Novi Sad, în cursul săptămânii trecute, pentru înmânarea echipamentelor IT – tablă interactivă, zece tablete, laptop, videoproiector și imprimantă.

Această școală este frecventată de peste 1.400 de elevi, iar de trei ani au posibilitatea de a învăța Limba română cu elemente ale culturii naționale. Odată cu înmânarea echipamentelor moderne școlii din Novi Sad, s-a ajuns la finalizarea primei etape de modernizare a învățământului digitalizat în școlile românești din Serbia, proiect pe care CNMNR l-a început încă din anul 2020, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

După cum a declarat Excelența Sa Gheorghe Dinu, consul general al României la Vârșeț, este un efort pe care statul român l-a făcut în colaborare cu CNMNR, timp de doi ani. Excelența Sa a remarcat două lucruri, în primul rând, că au reușit să doteze un număr de 32 de școli, și ce este și mai important, că acest ajutor s-a dus și către școlile sârbești. În calitate de consul general a mulțumit autorităților regionale, provinciale, care sprijină școlile în limba română și organizează cursuri de limba română, menționând că este un lucru foarte bun și duce la o unitate și mai mare între toți cetățenii din Voivodina.

Acest lucru contribuie la sporirea caracterului multicultural și multietnic al Voivodinei, care este un câștig excepțional și unic în Europa, și de aceea trebuie întreținut și dezvoltat. Prin aceste mijloace se face acest lucru. „Felicit tot colectivul și să îi rog să continue colaborarea cu școala nr. 13 din Timișoara, să apeleze la programele europene”, a afirmat Excelența Sa Gheorghe Dinu.

Virginia PUIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 51 din 17 decembrie