Cea mai bună ediție de până acum

După o pauză de un an din cauza pandemiei de coronavirus, turneele tradiționale de minifotbal din localitățile noastre se organizează din nou această vară.

Săptămâna trecută, la Straja a început turneul tradițional de minifotbal, organizat de către C.F. ,,Viitorul” din Straja. Au participat un număr însemnat de echipe, în total 12, venite din Iablanca, Straja, Vârșeț, Coștei, Grebenaț și altele.
Turneu s-a jucat după regulile valabile în minifotbal. Toate meciurile au fost spectaculoase și trăite cu intensitate maximă de către suporteri. În fiecare seară de la ora 20 s-au jucat meciurile din cadrul unei grupe pe echipe. Turneul de la Straja este un prim pas pe calea dezvoltării minifotbalului și aducerii acestui sport la un nivel mai înalt, mai ales că minifotbalul este singura activitate sportivă a amatorilor din cele mai multe localități românești.
Competiția se va desfășura pe parcursul a două săptămâni. Fiecare echipă a plătit cotizația în valoare de 7000 de dinari. Primele trei echipe vor primi cupă și premii în bani. Se acordă și premii individuale sub formă de cupe pentru cel mai bun jucător, cel mai bun marcator și cel mai bun portar.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 30 din 24 iulie 2021