Sport

Sebastian Cotârla, câștigător

Sebastian Cotârla, câștigător

Săptămâna trecută a luat sfârșit cea de-a opta ediție a cunoscutului turneu tradițional de șah „Petrovdanski brzopotezni šah”, care s-a desfășurat în cafeneaua „Havaji” de pe malul lacului artificial din oraș.

Turneul, organizat de către Asociația cetățenilor iubitori și cultivarea tradiției șahului din oraș, a început la ora 17. Au participat un număr record de 38 de șahiști din Timișoara, Leskovac, Jagodina, Zemun, Belgrad, Panciova, Starčevo, Cuvin, Alibunar, Banatski Karlovac, Vlaicoivăț, Izbiște, Gudurica, Skorenovac, Plandiște, Râtișor și Vârșeț. Turneul s-a jucat după sistemul elvețian cu câte 11 runde. Taxa de participare a fost de 300 de dinari. Fiecare jucător a avut la dipoziție câte cinci minute de gândire. Pentru șahiștii de pe primele trei locuri au fost asigurate premii în bani, iar ceilalți jucători au primit diplome. Meciurile au fost urmărite de arbitrul calificat Zoran Stanimirović, iar directorul turneului a fost Dragan Kragić.
La acest turneu au participat și câțiva șahiști români: Ion Ardelean, Sebastian Cotârla, Stefan Cotrla, Ovidiu Crăciun, Pau Voina, Nicolae Cotrla, Lucian Voin și Victor Voina.
O curiozitate și o dovadă că toate generațiile joacă șah este faptul că cel mai tânăr participant a avut doar 11 ani, iar cel mai în vârstă 81 de ani. Aleksa Alimpić, în vârstă de numai 16 ani, a cucerit locul patru, ceea ce este un rezultat foarte bun.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 30 din 24 iulie 2021