Plantele ne umple viaţa de sentimente pozitive

În acest număr îl veţi cunoaște pe Moises Castañeyra din Spania, în vârstă de 39 de ani. Dintr-o pasiune pentru plante a pornit propria afacere.
Povestea lui începe în felul următor: Nu-mi amintesc exact de momentul care m-a făcut să mă îndrăgostesc de plante, dar trebuie să spun că natura mă fascinează din copilărie. Dintotdeauna m-au atras culorile, formele și textura plantelor.
Care a fost prima mea plantă? Aceasta este o întrebare dificilă. Am avut foarte multe plante şi cu siguranţă nu voi da răspunsul corect. Îmi amintesc de o rodie pe care am plantat-o acasă la părinții mei, de hibiscuşii de diferite culori…


În prezent am multe plante, acasă și în grădină. În casă am aproximativ 20 de specii, iar în grădină alte 20. Îmi plac plantele care se adaptează cu uşurinţă la condiţiile din casă, între care Monstera deliciosa, Ficus, Peperomia sau Sansevieras. Aceste specii se găsesc peste tot, în aproape fiecare casă. În timpul verii toate plantele au nevoie de mai multă apă, iar eu trebuie să le ud adesea. Unele specii au nevoie de apă de două ori pe săptămână, iar altele o dată pe săptămână. Iarna totul se schimbă. Am plante care pot rezista și o lună fără să le ud.
Sfatul meu pentru începători este să facă rost de plante care se adaptează cu uşurinţă condiţiilor din casa lor. Înainte de a cumpăra o plantă, informaţi-vă care sunt cerințele ei, în special cele cu privire la lumină şi umiditate. Dacă planta tolerează încăperi cu aer uscat și spațiile slab iluminate, aşa cum este în majoritatea caselor, veți avea succes 90% garantat.

Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 38 din 18 septembrie 2021