„Oare vezi, frate,
pe Împărăteasa și
Doamna tuturor,
care se roagă pentru
toată lumea?”
,,Acoperământul Maicii Domnului” este o sărbătoare a Maicii Domnului prăznuită în Biserica Ortodoxă și în bisericile greco-catolice. Sărbătoarea amintește o minune care a avut loc la Constantinopol în secolul al IX-lea: apariția Sfintei Fecioare Maria. Ziua prăznuirii acestei sărbători este 1 octombrie.
Conform tradiției creștin-ortodoxe, Maica Domnului s-a arătat în secolul al IX-lea în Biserica „Sfânta Maria” din suburbia Vlaherne din Constantinopol, unde erau păstrate atunci mai multe odoare sfinte ce i-au aparținut: veșmântul, omoforul și o parte din brâu. Biserica a fost construită prin 450 d. Hr. de împărăteasa Pulcheria, soția lui Marcian.
Apariția Maicii Domnului a avut loc în timpul domniei împăratului Leon cel Înțelept (886-912). Potrivit tradiției, la 1 octombrie, în timpul privegherii de toată noaptea în cinstea Maicii Domnului, cam pe la orele 4 dimineața, ascetul Andrei (care era de naționalitate slavă sau, după alte surse, scită) a trăit un moment de extaz mistic și a văzut-o trecând prin ușile împărătești pe Sfânta Fecioară Maria, sprijinită de sfinții Ioan Botezătorul și Ioan Evanghelistul și urmată de un alai de sfinți îmbrăcați în haine albe. Alaiul s-a îndreptat spre amvon, unde Maica Domnului a îngenuncheat și a început să se roage în lacrimi pentru toți credincioșii creștini. Sfânta Fecioară Maria i-a cerut fiului ei, Iisus Hristos, să primească rugăciunile tuturor oamenilor care I se închină, invocând numele ei.
După terminarea rugăciunii, Maica Domnului s-a apropiat de altar și a continuat să se roage, apoi s-a înălțat în văzduh și și-a întins acoperământul ei peste toți oamenii care se aflau în biserică în semn de ocrotire a lor. Ascetul Andrei, martor la acest eveniment, l-a întrebat atunci pe ucenicul său, Epifanie: „Oare vezi, frate, pe Împărăteasa și Doamna tuturor, care se roagă pentru toată lumea?”, iar Epifanie i-a răspuns: „O văd, sfinte părinte, și mă minunez, că o văd acoperind pe oamenii ce sunt în sfântul locaș cu cinstitul ei omofor, ce strălucește mai mult decât soarele”.
Pr. Petru BERBENTIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 40 din 2 octombrie 2021