Începând din data de 28.10.2021, a fost ales noul director pentru Caritas Serbia, în persoana Părintelui Iconom Stavrofor Protoiereu, Mihai Gherghel, preot greco-catolic român. Caritas – reprezintă iubirea față de aproapele nostru. Caritas – caritate, înseamnă generozitate, milostenie, dăruire pentru cei de lângă noi.
Serbia reunește într-o rețea națională mai multe organizații Caritas regionale, acestea funcționând atât unitar, cât și la nivelul fiecărei episcopii, prin binecuvântarea Conferinței Episcopilor Catolici ,,Chiril și Metodiu”. Angajații acestor instituții, precum și voluntarii angrenați în proiectele Caritas, prin Învățătura Socială a Bisericii Catolice, își desfășoară activitatea pe mai multe planuri, prin misiuni de ajutorare sociale, medical-preventive etc.
Activitățile Caritas sunt focusate pe persoane și/sau comunități stigmatizate, abandonate, discriminate sau refugiate, aflate în situații de risc. Misiunea organizațiilor Caritas este de a sprijini/ajuta aceste persoane sau grupuri să se exprime și să-și recâștige dreptul la o viață decentă și demnă, prin programe complexe de asistență socială și prin acțiuni caritabile și umanitare.
Toate organizațiile Caritas Serbia au parteneriate cu autoritățile locale și furnizează servicii copiilor din medii defavorizate, bătrânilor, persoanelor cu nevoi speciale, familiilor care se confruntă cu boala/ sărăcia sau alte situații sociale excepționale.
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 45 din 6 noiembrie 2021