Absolventă a Liceului „I.L. Caragiale” din București și Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti (UNATC), 1984, clasa prof. Sanda Manu. Actriță la Teatrul de Stat din Oradea, Teatrul Nottara din București. Studii postuniversitare la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității din București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (2002), Universitatea „Titu Maiorescu” București – Facultatea de Psihologie (2002-2006), DePaul University Chicago. A fost angajată la teatrul din Oradea, Ploiești și teatrul de comedie, de unde a și plecat în America, în anul 1990. La Nottara a colaborat în spectacolul ,,Doamna și specialistu’”, unde a fost și producător.
Ce amintiri aveţi de pe platoul de filmare al peliculei ,,Tinereţe frântă”?
Veneam dintr-o țară în care se filma foarte mult în perioada aceea, nu eram un om care nu mai filmase, nu eram un om care nu a mai văzut un apart de filmat sau o echipă de filmare însă, afecțiunea, căldura, respectul, care era reciproc, pe toată perioada filmărilor, care a durat aproape trei săptămâni, în fiecare zi,… noi ne-am simțim absolut senzațional. Deși eu am crescut într-o perioadă bună, mă emoționau oamenii care erau atât de drăguți cu noi. Menționez că aveam fiecare o rulotă cu o steluță cu numele nostru, ceea ce înseamnă că era totul bine organizat și atât de frumos. Eu am filmat și în America, dar atâta profesionalism ca și în Iugoslavia, nu am întâlnit. În echipă avea sârbi, iar unii dintre ei au învățat pentru noi românește, lucru care nu mi s-a întâmplat la Chișinău, acolo unde românii noștrii vorbeau rusă, foarte profesioniști și talentați și cei de la Chișinău, dar nu am văzut atâta deschidere și atâta căldură și respect pentru tradiția românească ca în Iugoslavia de atunci. Am filmat într-o casă în care zugrăveala era din 1917, casa bătrânească era intactă. Am asistat la o nuntă adevărată, în care tinerii se îmbrăcau în costume populare, și apoi la petrecere în rochie de mireasă și costum de mire. Obiceiurile de la nunta din film, noi le luasem de la tinerii din sat, care nu erau obligați să le respecte, dar ei le respectau. La nunta mea și a Silviei, în film, au adus mâncare oamenii din sat, a fost nuntă adevărată, iar actorii neprofesioniști, ziariști, directori de bancă… erau senzaționali, nu am avut cuvinte.
Care este motivul pentru care vă pare rău că nu ați rămas în Serbia de azi?
Regret că nu am spus ,,da” și că nu am rămas, pentru că oamenii sunt mai verticali, și femeile, și bărbații, nu am întâlnit nicăieri atâta verticalitate, plus că bărbații, nu sunt doar frumoși, sunt cei mai frumoși, bărbați adevărați, dar nu puteam să rămân, pe mine mă aștepta o echipă de filmare să facem un film cu haiduci, dar veni revoluția și nu am mai continuat.
Cum v-ați descurcat cu graiul bănățean?
Un actor, de obicei, se obișnuiește după ureche. Acolo toată lumea vorbește așa, și e frumos, e dulce graiul. Aveam pe cineva care ne-a învățat și tempoul, dar și accentele pe limbă și felul în care vorbeam. Pe acea persoană nu o voi uita, pentru că avea atâta răbdare și atâta gingășie, mi s-a părut că avea atâta grijă pentru detalii, ceea ce înseamnă profesionalism absolut.
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 46 din 13 noiembrie 2021
