Realizări și succese, în condiții de pandemie

De curând, la Căminul Cultural din Coștei a avut loc ședința anuală a Societăţii Cultural-Artistice ,,Mihai Eminescu”.

Din raportul prezentat de președintele Viorel Bălăgean reiese că sunt mulțumiți de cele realizate: „Am avut mai multe planuri, dar pandemia și-a spus cuvântul. Totuși, în condiții de pandemie am reușit să organizăm manifestarea noastră tradițională „Zilele Coșteiului”, Festivalul, iar trupa de teatru a prezentat încă o premieră reușită”, menționează președintele Viorel Bălăgean, de la care mai aflăm că ședința anuală a societății are loc, în mod tradițional, pe 10 ianuarie, dar de data aceasta a fost organizată într-un cerc restrâns din cauza situației epidemiologice nefavorabile. Totuși, toți membrii societății au fost informați online: „Cu mult efort și după toate jocurile în minoritate, Festivalul a revenit la numele său original și a revenit la Coștei, unde era firesc să fie organizată ediția din 2021, după zece ani, având în vedere că ediția din 2011 a fost organizată la Coștei. Aşadar, în perioada 13 – 15 august a.c. am organizat Festivalul de Folclor și Muzică Românească din Voivodina – R. Serbia.
Timp de trei zile, localitatea Coștei a fost centrul cultural al românilor din Serbia. Trebuie să menționez că toate evenimentele ce au avut loc în vara anului 2021 au fost organizate în cadrul tradiționalei noastre manifestări „Zilele Coșteiului”. În preajma festivalului, a avut loc expoziția comună a mai multor asociații ale femeilor, coordonată de Suzana Fortuz, vicepreședinta Consiliului Comunității Locale. În cadrul manifestării „Zilele Coșteiului”, pe lângă Festival și manifestările culturale amintite, am organizat tradiționalul concurs gastronomic cu caracter internațional și prima ediție a Turneului Memorial de Fotbal „Viduțu Barbarescu – Duțu”.

Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 5 din 29 ianuarie 2022