Toți noi cunoaștem cel puțin un om amabil și bun sau poate că noi înșine facem parte din această categorie de oameni. Aceștia sunt oamenii care oferă prietenilor consolare, găsesc un cuvânt frumos pentru toată lumea și au o justificare pentru tot. Ei sunt primii care fac munca pe care nimeni nu dorește să o facă. Sunt sensibili, au înțelegere și, în loc să se certe, preferă să tacă și să acționeze ca și cum totul ar fi în regulă. Toată lumea îi iubește, este adevărat; dar cum se simt ei de fapt? Oare trebuie să fii bun și drăguț întotdeauna?
Nu, nu trebuie să fii bun tot timpul. Nu zicem să fii nepoliticos, idiot dacă vreți. Vorbim despre motivul pentru care nu ar trebui să fii prea bun și prea amabil cu toată lumea.
Există persoane care ajută alți oameni. Sunt de acord cu toată lumea, îi favorizează pe toți. Alții au întotdeauna dreptate și nu el. Nevoile tuturora sunt întotdeauna mai importante decât cele personale. Nu trebuie să privim întotdeauna interesele tuturora și să fim întotdeauna buni pentru toată lumea. Nu trebuie să te simți responsabil pentru ceilalți, pentru emoțiile altora, să-i ajuți să-și depășească durerea sau problemele. Nu este întotdeauna bine să rezolvi chiar nici probleme persoanelor apropiate, din familie, de exemplu ale copilului tău. Poate că nu te simți bine când îți vezi copilul cum se confruntă cu unele probleme, cum se luptă, dar trebuie să îl lași să le rezolve singur, astfel încât să învețe ceva, să devină mai bun, mai capabil, mai puternic.
Când ești prea bun cu ceilalți îți ascunzi sentimentele. Nu-ți exprimi emoțiile pentru că nu vrei să jignești cealaltă persoană. De aceea spui mereu: ,,Lasă, nu contează ce simt eu, nu trebuie să spun totul”. Nu îți aperi opiniile tale, nu ești îndeajuns de curajos să îți spui părerea și asta îți reduce încrederea în tine. Dacă te gândești mereu că nu vrei să-i jignești pe ceilalți, că nu vrei să le rănești sentimentele, ci să-i ajuți mereu pe ceilalți, atunci nu ai încredere în tine. Așa nu vei obține nimic, chiar nici atunci când îi mulțumești în permanență pe ceilalți.
Să fii mereu bun și amabil este obositor și stresant. Te gândești tot timpul ce crede cineva despre tine dacă nu ești la fel de drăguț? Ce vor spune prietenii tăi despre tine dacă îi refuzi la ajutor? Imaginează-ți că duminică abia aștepți să te odihnești după o săptămână obositoare, iar ei te sună să îi ajuți. Nu poți să îi refuzi. Vii acasă și mai obosit, iar luni dimineață te duci la muncă extenuat. Abia atunci îți dai seama că atitudinea ta te stresează și te obosește. Când ești prea bun și prea amabil, alții se folosesc de tine și profită de calitățile tale.
Asta nu înseamnă că bunătatea în sine este rea. Amabilitatea și compasiunea sunt, cu siguranță, trăsături bune, dar totul trebuie să aibă limite. Când ești prea bun și prea amabil îți neglijezi nevoile personale și ești atent la ale altora. Uiți cine ești, ce vrei, îți abandonezi planurile. Aceasta nu este bine pentru tine și pentru partenerul tău. În timp ce îi ajuți pe toți ceilalți, îți neglijezi familia.
Cine profită și cine suferă? Profită niște străini cărora nu le pasa cu adevărat de tine. Grija excesivă față de ceilalți nu îți permite să îți atingi visurile pentru că nu mai ai timp și nici energie. Ai ajutat pe altcineva să-și atingă obiectivele și l-ai neglijat pe ale tale. Această trăsătură te împiedică să ai relații și comunicări oneste cu alte persoane. Nu ești capabil să le spui oamenilor ceea ce crezi cu adevărat, să te exprimi cu sinceritate, astfel încât oamenii să te cunoască așa cum ești cu adevărat. Prea multă bunătate și finețe împiedică sinceritatea.
F. RAȘA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 5 din 30 ianuarie 2021
