Limba, un organism viu, este în continuă schimbare, într-o neîntreruptă dezvoltare. Asta înseamnă că se reinventează odată cu realitatea și că se lărgește configurația semantică a cuvintelor Sunt frecvente și situațiile în care se ajunge la sinonimie de care, în realitate, nu avem nevoie.
Suntem martori că adesea cuvintele primesc alte sensuri decât sensul de bază. De exemplu, verbul a aplica se folosește și cu sensul de a cere, a candida; spunem adesea că aplicăm la un concurs / pentru bursă etc…A aplica este înregistrat cu acest sens doar în Noul dicționar universal al limbii române (ediția a III-a, Litera Internațional, Chișinău, 2009). Prin urmare, și substantivul aplicație a ajuns să însemne cerere, iar această nouă accepție este înregistrată doar în Dicționarul explicativ ilustrat al limbii române (Editura Chișinău, 2007).
Un alt exemplu grăitor în acest sens este substantivul locație. În Dicționarul explicativ al limbii române primul sens este cel de chirie și abia al treilea este cel de un loc anume, precis determinat, sens cu care îl întâlnim în vorbirea curentă.
Mai amintim în acest sens și cuvântul rezoluție folosit cu sensul de hotărâre personală, dar – curios – vorbitorii îl folosesc doar în contextul hotărârilor de Anul Nou. În dicționarele limbii române nu este înregistrat sensul de hotărâre personală a cuvântului rezoluție. În DEX, de exemplu, rezoluția este definită prin ,,hotărâre luată în urma unor dezbateri colective” și prin ,,rezolvare pe care cel în drept o dă unei cereri, unui act etc”.
Marina ANCAIȚAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 8 din 20 februarie 2021