La invitaţia Părintelui Mihai Octavian Blaj, duminică, 2 octombrie, Orchestra, Ansamblul Folcoric al Casei de Cultura ,,3 Octombrie”, Fanfara ,,Cultura” din Satu Nou şi Asociaţia ,,Adunarea Românilor din Ovcea”, au susţinut un spectacol de excepţie în incinta Parohiei Ortodoxe Grădiște I din Arad, România, cu ocazia Zilei Recoltei.
În cadrul acestei zile s-a organizat un târg de toamnă și un spectacolul artistic care au avut un scop caritabil. Cei prezenţi au putut achiziționa: articole de vestimentație, articole hand-made realizate de copiii Parohiei, produse de manufactură realizate din fier forjat sau lemn, produse agricole, cărți și multe alte lucruri.
Evenimentul a început cu slujba Vecerniei, după care Părintele Mihai Octavian Blaj a salutat şi mulţumit tuturor celor prezenţi pentru participarea la târgul de toamnă și spectacolul artistic. Mulţumiri a adresat şi lui Stevan Mihailov, coordonatorul Departamentului pentru Informare în cadrul Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia, cu care, după cum a menţionat Părintele Blaj, colaborează în cadrul Festivalului Românilor de Pretutindeni de mai bine de 15 ani.
Programul artistic a început cu dansuri populare susținute de către copiii Parohiei Ortodoxe Grădiște I din Arad, după care Orchestra Casei de Cultură ,,3 Octombrie” din Satu Nou a încântat publicul cu o suită de melodii populare, aceştia acompaniind soliștii vocali și instrumentiști care s-au prezentat în faţa spectatorilor. În continuarea programului, Mirela Ardelean a prezentat publicului câteva date despre românii din Voivodina și despre societățile prezente la eveniment, prezentând și programul care a început cu Grupul vocal feminin al Asociaţiei ,,Adunarea Românilor din Ovcea”. Acestea au animat spectatorii cu două cântece și un joc autentic. A urmat Ansamblul Folcloric al Casei de Cultura ,,3 Octombrie” din Satu Nou cu dansuri autentice din Valea Timocului, solistele vocale Anastasia Ardelean și Teodora Mic, cu câte două cântece populare fiecare și soliștii instrumentiști Bojan Boljanac la nai și Alexandru Frianț la saxofon, aceștia bucurând arădenii prezenți în curtea Parohie, primind ropote de aplauze.
Mădălina MIHAILOV
integral îl puteți citi în numărul 41 din 8 octombrie