Săptămâna trecută, la punctul de corespondență a C.P.E. „Libertatea” din Vârșeț a avut loc ședința referitoare la organizarea Jocurilor Sportive „Cupa Libertății” la ramura sportivă șah, ediția din anul 2022. La această ediție s-au anunțat șapte echipe și anume din Nicolinț, Satul Nou, Sân Mihai, Râtișor, Alibunar, Uzdin și Petrovăsâla. Echipa gazdă, Marcovățul și Vlaicovățul, echipa învingătoare la ediția precedentă s-au calificat direct în turneul final.
La ședință au fost reprezentanții echipelor din Alibunar și Râtișor, Pau Voina și Ion Ardelean, ceilalți nu au venit la ședință din motive obiective. La început, cei prezenții au fost salutați de către Vasilie Petrică coordonatorul Cupei. În primul rând, s-au stabilit centrele de calificare, unul la Satul Nou și altul la Râtișor, apoi s-a trecut la tragerea la sorți, pentru stabilirea localității care va găzdui patru echipe și tragerea la sorți pentru echipe.
În centrul de la Râtișor, care se va desfășura pe data de 22 octombrie 2022 de la ora 17.00 vor juca echipele din Râtișor, Alibunar, Petrovăsâla și Uzdin, iar la centrul de calificare din Satul Nou, pe data de 23 octombrie de la orele 10.00 vor juca echipele din Satul Nou, Sân Mihai și Nicolinț. La turneul final, din fiecare grupă, se vor califica primele două echipe. Turneul final se va desfășura în localitatea Marcovăț pe data de 6 noiembrie 2022 de la orele 10.00. Echipele trebuie să fie compuse din patru jucători și unul de rezervă. Regulamentul a rămas același fără nici o schimbare. Pentru informații suplimentare vă puteți adresa ziaristului Vasilie Petrică zilnic între orele 08.00 și 14.00 la numărul de telefon 0655715014
Vasile PETRICĂ