Evocare a unor vremuri trecute

Satu Nou este o localitate unde trăiește într-o bună înțelegere poporul român cu cel sârb. Chiar în centrul localității, se înalță cele două biserici surori, care reprezintă un simbol al localității, Biserica Ortodoxă Română și Biserica Ortodoxă Sârbă. Părintele Gheorghe Ianeș, paroh la Biserica Ortodoxă Română din Satu Nou, este de 47 de ani alături de credincioșii din localitatea amintită. Ca paroh la BOR din Satu Nou a trecut, de-a lungul anilor, prin multe încercări. Cu această ocazie, dânsul ne-a povestit despre faptele care au marcat viața religioasă la Satu Nou, precum și despre tradițiile și obiceiurile practicate de sărbători.

Din anul 1975, când Părintele Gheorghe Ianeș a fost hirotonit la Biserica Ortodoxă Română din Satu Nou, până în zilele de azi, s-au schimbat foarte multe lucruri în ceea ce privește viața religioasă. De la dânsul aflăm că vremurile în care a început să slujească la biserică au fost foarte grele pentru credincioși. „Atunci am trăit în perioada comunistă, unde ateismul a fost propagat chiar și în școală. Copiii erau opriți nu numai să frecventeze biserica, ci le era interzis și să vină să bată toaca la biserică de Sfintele Paști, la Joia Mare. Deși, copiii veneau pe sub ascuns, din contra unor profesori care i-au oprit, chiar dacă apoi urma să fie sancționați, ori cu o notă slabă, ori au fost jigniți în fața clasei pentru că au încălcat porunca”, începe povestea.

Odată cu căderea comunismului, lucrurile s-au schimbat spre bine pentru biserică. Din anii 2000, au fost introduse orele de religie în școli, iar copiii puteau liber să frecventeze biserica. Totuși, conform spuselor Părintelui Gheorghe, și în bine câteodată răsare câte un rău. „Noi ca ființe umane, atunci când suntem opriți de ceva, tocmai atunci căutăm să facem ceea ce ne este interzis. În perioada comunistă, când religia, credința, obiceiurile și tradițiile bisericești străbune, moștenite din neam în neam în familiile noastre, erau oprite de stat, lumea totuși a căutat să marcheze sărbătorile în mod tradițional, așa cum le-au sărbătorit strămoșii noștri înainte de a poposi comunismul pe aceste meleaguri.”

Părintele Gheorghe explică acest fapt, făcând comparație cu cunoscuta poveste din Sfânta Scriptură, cea despre Adam și Eva în Grădina Raiului. „Când au fost opriți să mănânce dintr-un singur pom, tocmai atunci au fost curioși să afle ce se ascunde în acel pom. Iată și noi, când am fost opriți să venim la biserică, atunci copiii au căutat modalitate să vină la biserică, mai ales de Sfintele Paști sau pentru a lua salcă.”

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 52 din 24-31 decembrie