Cristina Albu este născută pe data de 12.07.1988, în comuna Biserica Albă, de origine fiind din Grebenaţ. În satul natal a terminat școala elementară, și tot acolo a adunat cele mai frumoase amintiri din copilărie, alături de părinţi, surori, prieteni… Un regat întreg pe care Cristina l-a stăpânit nestingherit. Toate personajele, toate lumile imaginare erau adunate în copilărie. Locul copilăriei, acolo unde fiecare pietricică are o istorie, unde fiecare casă spune o poveste.
Locurile acestea speciale care i-au dăruit Cristinei cele mai frumoase vise și amintiri. Pe părinţi îi consideră îngeri păzitori care au ocrotit-o tot timpul cu gândul să o ajute să continue drumul cel bun în viaţă. „Părinţii ne iubesc fără să ceară nimic în schimb, ne ajută fără să aștepte mulţumire, ne fac viaţa mai frumoasă”, declară interlocutoarea noastră. Cristina a terminat Şcoala Elementară „Mihail Sadoveanu” din Grebenaţ, iar apoi a urmat un curs de frizerie.
Despre calităţile pe care ar trebui să le aibă un frizer ne spune că, cele mai importante dintre acestea, sunt: empatia, politeţea şi seriozitatea. „Nu este suficient să fii un bun profesionist, este cel puţin la fel de important să reuşeşti să te conectezi la client, să îl asculţi dacă vrea să vorbească. Persoanele introvertite, care comunică cu greutate, poate că frizeria nu este pentru ei, pentru această meserie trebuie să fii deschis.” Dar, fiindcă familia este pe primul loc, Cristina este casnică şi se dedică întru totul copiilor.
Trăiesc fiecare clipă cu suflet şi din suflet
Cu o bucurie nespusă, o bucurie sinceră, soţii Albu vorbesc despre Angela şi Andrei, copiii tânărului cuplu. Angela s-a născut pe data de 13.11.2015, este o fetiţă ascultătoare şi cuminte. Îi plac plimbările şi adoră joaca împreună cu alţi copii. Mezinul familiei, Andrei, este născut pe data de 06.09.2018. Micuţul Andrei are multă energie, uneori epuizând-o pe surioara sa pentru a se juca.
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 53 din 7 ianuarie