S-au prezentat un număr însemnat de expozanți

Săptămâna trecută, pe data de 11 martie, în sala Căminului Cultural din localitatea Gudurica, s-a desfășurat cea de a opta ediție a manifestării „Zilele vinurilor tinere”.

Acest eveniment a fost organizat de către Asociația Viticultorilor din Gudurica, Organizația Turistică, Asociația „Selo Plus”, Comunitatea Locală din Gudurica și sprijinită de către Primăria Vârșeț. În sala Căminului Cultural din sat peste 11 viticultori s-au prezentat cu vinuri. Biletul de intrare a fost un pahar de vin care a costat 200 de dinari. Prin acest preț a fost posibilă și degustarea vinurilor prezentate. Pe scena căminului a avut loc și un program cultural-artistic la care au contribuit membrii Societății Cultural-Artistice „Vinogradar” din sat, cu jocuri populare din diferite regiuni ale țări.

Au participat şi un grup de tamburițe „Panonski boemi” care a interpretat melodii din Banat. În cadrul acestui eveniment a fost organizată și o expoziție de mâncări tradiționale. Aceasta a fost prezentată de Asociația de Femei „Bogatstvo različitosti” din Gudurica. La eveniment a fost prezent Slaviša Maksimović, membru în Consiliul Executiv al orașului Vârșeț, responsabil pentru dezvoltarea rurală. Željko Mrdalj, președintele Comunității Locale din Gudurica, a salutat pe toți cei prezenți exprimându-și bucuria că la ediția din anul acesta s-au prezentat un număr mare de viticultori.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 63 din 18 martie