După despărțirea românilor din Mărghita de Biserica sârbească, prin decizia Consistoriului eparhial nr. 788 din 24 martie 1890, Mihai Juica a fost ales și ca administrator parohial în noua Parohie Ortodoxă Română din Mărghita. Această parohie va fi în curând, în anul 1891, preluată de ginerele său Iuliu Iorgoviciu, căsătorit cu fiica sa, Maria. După obiceiul vremurilor, între familiile preoților și învățătorilor de la sate, deseori se încheiau căsătorii, elita intelectuală rurală ținând cont de păstrarea renumelui și a poziției sale în societate.
Într-o polemică purtată în presă, în anul 1899, între Mihai Juica și un corespondent anonim al „Tribunei” din Sibiu, administratorul Protopopiatului Vârșețului respinge acuzațiile aduse de corepsondentul anonim, în care Juica este acuzat că și-a ales propriul ginere la postul de paroh la Mărghita, dar și la postul de catihet pentru elevii români de la școlile din Vârșeț, subliniind faptul că „alegerea ginerelui meu Iuliu Iorgoviciu de preot în Mărghita mare s-a făcut sub conducerea fiertatului protopop Ioan Popoviciu, şi nu sub conducerea mea.” În plus, Juica atrage atenția asupra marilor eforturi pe care le-a depus pentru a înființa această parohie, iar ginerele său Iorgovici „a trebuit să servească acolo trei ani de zile fără sesiune parohială, numai pe lângă o stolă foarte moderată şi bir.” Din același text aflăm că parohul de la Sân Ianăș, localitate aparținând aceluiași protopopiat, era un nepot al lui Juica, ceea ce ne face să credem că acesta s-a implicat totuși în numirea de preoți în parohiile găsite sub administrația sa. Corespondentul „Tribunei” din Sibiu l-a mai acuzat pe Juica și de faptul că l-a numit de capelan la Srediștea Mică pe celălalt ginere al său, Petru Șepețan, căsătorit în anul 1897 cu Silvia, fiica mai mică a administratorului protopopiatului. Șepețan a încercat, cu ajutorul socrului său, sprijinit de Consistoriul diecezan din Caransebeș, susține corespondentul „Tribunei”, să ocupe postul de capelan la Râtișor, „la insistința fruntașilor din acea comună”, fapt care însă nu s-a realizat.
Dr. Mircea MĂRAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 67 din 15 aprilie