Cinstire Sfântului Gheorghe, ocrotitorul satului şi al tradiţiilor străbune

Duminică, 23 aprilie, nicolincenii s-au adunat de la mic şi la mare pentru a-l slăvi şi cinsti pe Sfântul Gheorghe Biruitorul, hramul Bisericii Ortodoxe Române din Nicolinţ.

În această zi de sfântă sărbătoare, nicolincenii şi-au invitat pe cei mai dragi sufletului lor, şi împreună cu onoraţii oaspeţi au fost prezenţi la slujba de tăiere a colacului oficiată de Pr. Prot. Manuel Ianeş, parohul Bisericii Ortodoxe Române din Nicolinţ. Primarul satului, Mircea Dalea, a salutat prezenţa oficialităţilor din comuna Alibunar şi a oaspeţilor dragi, exprimându-şi bucuria pentru organizarea reuşită a tradiţionalei manifestări gastronomice – Festivalul Puiului, ajunsă la cea de-a XIV-a ediţie. Primarului satului i-a revenit onoarea de a inagura ediţia gastronomică – concursul de pregătire la ceaun a tocăniţei de pui.

Pe platoul din centrul satului, unde s-a desfăşurat ceremonia de sfinţire a colacului, a urmat concertul formaţiei ,,Garavi sokak”, în frunte cu cantautorul Bane Krstić, interpretând melodii pentru toate vârstele. Melodiile intrepretate de muzicianul Bane Krstić, au avut o mare priză la public care l-a răsplătit cu ovaţii frenetice.

După spectacol, a urmat decernarea premiilor pentru cei mai buni bucătari. Juriul de specialitate în componenţa: Ion Cioloca şi Panta Cebzan Zeman, a acordat Premiul I echipei ,,Kumovi i familija”, Premiul II echipei ,,Dani i drugovi” şi Premiul III echipei ,,Arkani sinovi”.

Ion MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 70 din 13 mai