Ceea ce căutăm în lumea teatrului, s-a schimbat în zilele noastre. Însă, conflictele au rămas aceleași. Tragedia ca fenomen este înrădăcinată în cultura europeană, iar filosofia și mitologia greacă sunt baza gândirii moderne, fără ca, macăr, să fim conștienți de acest fapt. La Teatrul Naţional Sârb de la Novi Sad, tragedia antică nu a fost pusă în scenă în ultimii 50 de ani, iar tânărul regizor Andrei Măjeri, din România, este o revigorare. Anul trecut, în luna aprilie, a avut loc premiera spectacolului „Pata oarbă”, la Novi Sad, iar în luna noiembrie, spectacolul a fost prezentat și la Festivalul Național de Teatru la București, el având o priza extraordinară la publicul român. Pe 11 iunie, „Pata Oarbă” a fost jucată și la „Atelje 212” la Belgrad.
Spectacolul „Pata oarbă” are la bază două tragedii scrise de cel mai cunoscut scriitor antic, Sofocle. Așadar, autorul „Antigonei” și „Regelui Oedip” pune accentul pe ființa umană, mai mult decât pe funcția divinității. Totuşi, în piesa amintită este intercalată şi tragedia „Bacantele – Cele Șapte împotriva Tebei”, scrisă tot în epoca antică, de încă un renumit dramaturg, Euripide. Aşadar, fabula are la bază trei poveşti. „Ele, în primul rând, sunt unite de aceiași familie și de același loc, aceeași cetate. Chiar dacă sunt poveștile a trei generații, optzeci la sută din spectacol e totuși bazat pe acțiunea din «Regele Oedip». Aripile spectacolului sunt niște perspective ale Antigonei, așa cum am citit vreodată din respectiva tragedie, iar Bacantele sunt preserate de-a lungul spectacolului prin momentul tratat mai mult coregrafic”, ne explică regizorul Andrei Măjeri legătura dintre cele trei piese, formată în spectacolul „Pata oarbă”.
Și dacă deja amitim coregrafia, dar și motivele dramaturgice, iată ce ne-au dezvăluit unul din scriitorii piesei și dramaturgul Cosmin Stănila și coregraful Andrea Gavriliu. „Mie îmi place să cred că mișcarea, chiar dacă nu apare sub forma unui dans pe care îl recunoaștem cu toții, ea este acolo, este prezentă pe tot parcursul spectacolului.
Misiunea mea a fost mai degrabă legată de cor, pentru că, știm bine, orice tragedie are întotdeauna un cor în componență care are un rol extrem de important”, ne declară Andrea Gavriliu, adăugând că, pe lângă toate elementele spectacolului, componenta coregrafică e mai ușoară de observat la cele 7 corpuri care trebuia să funcționeze întotdeauna împreună, chiar dacă sunt 7 ființe diferite – așa-numitele Bacante. „A fost nevoie de mult antrenament în direcția aceasta ca să funcționeze parcă ar fi un singur corp”, ne povestește Andrea. Dramaturgul Cosmin Stănilă ne mărturisește cât de important i-a fost contextul epidemiologic, în timp ce a scris piesa „Pata oarbă”, împreună cu Ionuț Sociu. „Acest context epidemiologic l-am trăit cu toții nu demult, el să regăsește și în «Regele Oedip».
Carmen Sabina OALGE ADAMOVICI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 25 din 24 iunie
