O seară de muzică și dans românesc

Joi, pe data de 27 iulie 2023, în centrul orașului Vârșeț, în zona civică, a fost prezentat un program cultural-artistic de către Asociația Culturală „Junii Timișului” din Timișoara. Acest ansamblu a venit la Vârșeț la invitația lui Pavel Obradović, patronul hotelului „Vetrenjača”.

Ansamblul „Junii Timișului” a fost înființat cu scopul de a promova arta folclorică prin performanțe artistice de vârf și înalt profesionalism și de a păstra și cultiva cu abnegație tipuri speciale de artă prin dans, cântec, muzică, costum etc.

La începutul programului, în pavilionul de muzică, s-au prezentat soliștii vocali Veronica Verșan, Larisa Horvath, Adela Rădmănlăștean și Daria Popescu, fiecare interpretând câteva melodii populare românești. Prin interpretarea cântecelor, ei au arătat talentul lor magnific al vocilor și bogăția muzicii românești. Acești minunați soliști vocali au fost însoțiți de Orchestra „Junii Timișului”, sub bagheta dirijorului Emeric Nyiari. A fost o seară dedicată tradiției și creativității folclorului românesc, oferită de membrii Ansamblului Folcloric „Junii Timișului”, care au prezentat vârșețenilor toată bogăția folclorului românesc.

A urmat grupul de dansatori care au prezentat câteva dansuri: de pustă, de munte, dansul călușarul și de doi, coreograf fiind Doru Vlad, iar instructor Sebastian Schein. Costumele lor atractive și performanța eficientă, spirituală și extrem de energică, cu elemente extraordinare de joc, au stârnit ropote de aplauze din partea publicului.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 31 din 5 august