Săptămâna trecută, Biserica Baptistă „Emanuel” din Straja a fost în sărbătoare, marcând 100 de ani de la înființare. Momentul aniversar a fost celebrat duminică, începând cu ora 14.00, în cadrul unui serviciu special dedicat centenarului.
La eveniment au participat pastori și membri ai bisericilor baptiste din Oravița, Anina, Moldova Nouă, Valea Almăjului, Timișoara, Pojejena, Straja, Sălcița și alte localități din România și Voivodina. Atmosfera a fost una înălțătoare, fiind îmbogățită de cântece duhovnicești interpretate cu ardoare de de frații și surorile care au îmbogățit și mai mult momentul.
Organizatorul evenimentului, Ionel Crivei, care a petrecut mulți ani în SUA, a revenit la Straja cu ocazia acestei sărbători. Programul a debutat cu rugăciuni și lecturi din texte sacre, într-o sală care a fost ocupată la capacitate maximă. Predicile au fost rostite de oaspeții veniți din România: Olimpiu Puria, Marius Birgean și Claudiu Ignuța.
De la aceștia am aflat despre marea valoare a slujirii prin cuvântul lui Dumnezeu, prin studii biblice inductive, și despre importanța de a deveni slujitori în puterea Duhului Sfânt în cadrul Bisericii Domnului și a Mântuitorului Iisus Hristos.
Vasilie PETRICĂ
Articolul integral îl puteți citi în numărul 35 din 2 septembrie